Avantajul de a avea un loc de muncă solicitant
Oamenii de ştiinţă susţin că dacă astfel de persoane ajung să fie diagnosticate cu demenţă, au şanse să trăiască cu până la trei ani mai mult decât cele care au servicii care nu i-au solicitat foarte mult.
Rezultatele studiului au arătat că persoanele care suferă de demenţă frontotemporală, cea care duce în timp la modificarea comportamentului, a personalităţii şi la apariţia problemelor de limbaj, fără să afecteze memoria, au şanse să trăiască mai mult dacă au avut servicii solicitante din punct de vedere intelectual.
În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au analizat 100 de cazuri de demeneţă frontotemporală. După ce au verificat care au fost locurile de muncă ale participanţilor, cercetătorii au ajuns la concluzia că cei care nu au avut servicii solicitante au trăit în medie şapte ani după ce au fost diagnosticaţi cu această boală, în timp ce ceilalţi aproape 10 ani.
,,Pe lângă faptul că este un factor de stres important, serviciul solicitant aduce unele beneficii când vine vorba de apariţia declinului mental. Ţinând creierul activ pentru o perioadă mai mare de timp ajută de fapt la o mai bună protejare a memoriei”, a explicat Lauren Massimo, profesor la Universitatea de Stat din Pennsylvania, SUA.