Alimentul care poate să îmbunătăţească fertilitatea

9 februarie 2016   Actualitate

Concluziile cercetării sunt cu atât mai importante cu cât compuşii care se găsesc în produsele din plastic, inclusive în unele tipuri de bidoane în care este depozitată apa, sunt recunoscuţi pentru faptul că pot afecta fertilitatea.

Cercetările realizate până în prezent au arătat că aceste substanţe pot influenţa procesul de concepere. În cadrul studiului, realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea Harvard, au fost analizate cazurile a 239 de femei care au trecut prin mai multe proceduri de fertilizare in vitro în perioada 2007-2012.

Voluntarele au răspuns la mai multe chestionare privind obiceiurile alimentare (mai exact consumul a 15 alimente importante, cum este cazul tofu, burger de soia, batoanele care conţineau soia) şi au dat monstre de urină înainte de fiecare procedură de FIV.

Dintre participante, aproape 75% obişnuiau să consume măcar o dată pe săptămână alimente pe bază de soia.

Rezultatele obţinute în urma analizelor au arătat că voluntarele care consumau mai des produse din soia aveau şi un nivel mai mic în sânge de compuşi chimici care pot afeca fertilitatea.

„Am dorit să vedem dacă există o legătură între consumul alimentelor din soia şi diminuarea efectelor nocive ale compuşilor din recipientele din plastic, cum este şi bisfenolul A“, a afirmat Jorge Chavarro, autorul studiului şi profesor la Universitatea Harvard.

Mai multe