Ai tensiunea puţin mărită? Schimbă-ţi stilul de viaţă!
Prehipertensiunea arterială este termenul medical folosit pentru tensiunea puţin mărită peste limita normală. Dacă limita normală a tensiunii sistolice este de 120 mmHg, în cazul persoanelor diagnosticate cu prehipertensiune valoarea este între 120 şi 139 mmHg.
Pentru această cercetare, oamenii de ştiinţă au revăzut alte 12 studii realizate anterior pe tema tensiunii arteriale şi a atacului cerebral vascular, ce au fost realizate pe mai mult de jumătate de milion de persoane din SUA, Japonia, China şi India.
Rezultatele obţinute au arătat că persoanele care sunt diagnosticate cu prehipertensiune şi care nu au avut probleme cardiace sunt cu 55% mai predispuse să sufere de un atac cerebral decât cele care au tensiunea arterială în limitele normale.
,,Făcând anumite schimbări privind stilul de viaţă se pot obţine şi modificări ale tensiunii arteriale în cazul persoanelor care suferă de prehipertensiune. Doar dacă acestea nu duc la scăderea tensiunii, atunci specialistul ar trebui să recomande tratamentul medicamentos”, a afirmat Amytis Towfighi, asistent universitar la Şcoala de Medicină din cadrul Universităţii din Sudul Californiei, SUA.