Ai multe aluniţe pe braţe? Iată ce rişti!
La această concluzie au ajuns specialiştii după ce au realizat mai multe analize şi au observat că numărul mai mare de aluniţe de pe braţe (mai exact mai mult de 10 aluniţe) este asociat cu predispoziţia pentru cancerul de piele.
Deşi cea mai mare parte din aluniţe sunt benigne, acestea pot să devină canceroase, iar prezenţa lor în număr mare face ca riscul de apariţie a cancerului de piele să fie tot mai ridicat.
În cadrul studiului, asistentele medicale de la Spitalul St. Thomas din Londra (Marea Britanie) au numărat aluniţele în cazul a 3.500 de femei care nu aveau probleme de sănătate.
Ulterior, specialiştii au împărţit corpul în 17 zone, pentru a vedea unde apar de regulă cele mai multe aluniţe. Simultan, cercetătorii au urmat aceeaşi paşi doar că la un studiu la care au participat bărbaţi.
După ce au verificat şi starea de sănătate a participanţilor, oamenii de ştiinţă au observat că număr mare de aluniţe, în special dacă acestea apar pe braţul drept, este asociat cu un risc ridicat de cancer de piele.
„Rezultatele studiului nostru au arătat că numărul de aluniţe de pe braţe poate indica numărul de aluniţe de pe întreg corpul. Acest amănunt este cu atât mai important cu cât numărul mare de aluniţe presupune şi un risc mare de a fi depistat cu cancer de piele“, a precizat Claire Knight, medic în cadrul Asociaţiei de Cercetări în Domeniul Cancerului din Marea Britanie.