Ai grupa de sânge A? Iată la ce eşti expus!
Grupa de sânge indică vulnerabilitatea în faţa bolilor, arată cercetările efectuate în ultima vreme. Un nou studiu efectuat de oamenii de ştiinţă de la Colegiul Medical „Baylor” din Houston, SUA, arată că persoanele cu grupa sangvină A pot face mai des infecţii stomacale determinate de infecţia cu rotavirusuri.
În cadrul cercetării s-a observat că unele tulpini de rotavirusuri atacă mai uşor celulele tractului gastrointestinal atunci când recunosc antigenele asociate grupului sangvin A. Rotavirusurile sunt agenţi patogeni care produc diaree şi deshidratare severă în cazul copiilor.
Anual, aproape 500.000 de oameni mor din cauza infecţiei produse de rotavirusuri.
Cercetările au arătat că persoanele cu grupa sangvină A sunt, de asemenea, expuse cancerului gastric, leucemiilor, hipotiroidismului, anemiei, osteoporozei, hipertensiunii şi diabetului zaharat.