Află unde se consumă cel mai mult alcool
Europa se situează pe primul loc în ceea ce priveşte consumul de alcool pe locuitor, se arată într-un raport realizat de OMS şi Comisia Europeană.
Anual, europenii consumă în medie 12,5 litri de alcool, ceea ce reprezintă în jur de trei pahare de vin pe zi.
Potrivit Zsuzsannei Jakab, responsabil OMS pentru zona europeană, consumul mediu de alcool în rândul populaţiei europene este de două ori mai mare decât media mondială, lucru care are „consecinţe semnificative asupra sănătăţii consumatorilor, asupra familiilor acestora, precum şi asupra societăţii”.
Există şi unele diferenţe. Astfel, în estul continentului se consumă cel mai mult (14,5 litri pe an), în timp ce în vest, media este de 12,4 litri pe an de locuitor, în sud, de 11,2 litri, iar în ţările nordice 10,4 litri anual.
De asemenea, europenii din sud şi din vest au tendinţa de a bea după la ore fixe (cum ar fi în cadrul mesei), în timp ce europenii din est şi scandinavii sunt amatori ai consumului excesiv (fenomen cunoscut sub numele de „binge drinking”).
Potrivit acestui raport, în jur de 12% dintre decesele la categoria de vârstă 15-64 de ani sunt cauzate de consumul de alcool (un deces din şapte în rândul bărbaţilor şi unul din 13 la femei).