Află câţi români vor suferi de diabet până în 2030!
Aproape 115.000 de pacienţi au inclusă insulinoterapia în schema de tratament. Diabetul zaharat este a cincea cauză de deces la nivel mondial, această boală reducând speranţa de viaţă a persoanelor afectate cu 10%.
Principala problemă a pacienţilor cu diabet este controlul glicemic. Fiecare reducere cu un punct procentual a HbA1c scade posibilitatea de complicaţii macro şi microvasculare care cresc riscul de deces.
„Obiectivul oricărui diabetolog este asigurarea unui management eficient al diabetului printr-un tratament uşor, pe care pacientul să-l poată respecta, evitând astfel posibilele complicaţii. De multe ori, pacientul devine propriul duşman, deoarece amână pe cât posibil trecerea la insulinoterapie, amânare ce afectează starea sa de sănătate. Din fericire, astăzi avem la dispoziţie un tratament care de 10 ani schimbă istoria insulinoterapiei în România. Este vorba de insulina glargin, cea mai studiată insulină din lume. Peste 80.000 de pacienţi au fost incluşi în studiile clinice cu insulină glargin, desfăşurateîn toată lumea. Cel mai recent este studiul ORIGIN, la care a participat şi România. Din punct de vedere al numărului de pacienţi incluşi în acest studiu (846 de pacienţi), România s-a situat pe locul 1 în Europa şi pe locul 3 la nivel mondial. Studiul a demonstrat siguranţa cardiovasculară, oncologică şi diabetologică şi efectul neutru asupra riscului de cancer ale insulinei glargin“, a declarat Prof. Dr. Nicolae Hâncu, Preşedinte Onorific al Federaţiei Române de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi membru de onoare al Academiei Române.
Peste 7 milioane de persoane cu diabet zaharat din 120 de ţări se tratează cu insulina glargin. Aceasta asigură controlul glicemic pe parcursul întregii zile, printr-o singură administrare, la 24 de ore, având risc scăzut de hipoglicemie.