Află care sunt zilele în care reuşim să slăbim mai uşor!
Potrivit specialiştilor de la Universitatea Cornell din New York: exact cum există cicluri în ceea ce priveşte somnul, aşa stau lucrurile şi la capitolul câştig-pierdere în greutate.
La cercetarea, publicată în Jurnalul Medical ,,Obesity Facts”, au participat 80 de adulţi, cu vârsta cuprinsă între 25 şi 62 de ani.
O parte dintre aceştia obişnuiau să piardă în greutate, unii să se îngraşe şi alţii să se menţină la acelaşi număr de kilograme.
Participanţii au fost rugaţi să se cântărească după micul dejun, iar mai apoi după fiecare masă timp de şapte zile. După ce au analizat valorile obţinute, cercetătorii au observat că cei care luau în greutate în zilele de sâmbătă şi duminică, apoi reuşeau să slăbească de luni până vineri, mai ales că la locul de muncă ei mâncau pe fugă.
,,Rezultatele obţinute au arătat că există un model de fluctuaţie a greutăţii: persoanele iau de la câteva sute de grame până la 1-2 kilograme la final de săptămână. Mai apoi, de luni ei încep să piardă treptat greutatea câştigată în week-end, ca la final de săptămnă să se repete obiceiul”, au precizat autorii cercetării.