Află când aduc beneficii suplimentele de vitamina D
Cercetătorii vin cu aceste veşti tocmai pentru că multe persoane sănătoase ajung să ia suplimente de vitamina D fără ca acestea să fie prescrise de medic.
Echipa de cercetători a analizat datele de la alte 23 de studii privind efectele suplimentelor de vitamina D şi sănătatea oaselor. După ce participanţii au luat vitamina D timp de doi ani, specialiştii au măsurat densitatea osoasă a acestora pentru a vedea care este riscul de apariţie a osteoporozei.
Deşi rezulatele obţinute nu au identificat exact care sunt beneficiile acestei vitamine pentru sistemul osos, specialiştii au spus că densitatea osoasă a participanţilor a avut o creştere foarte mică. (la nivelul femurului, dar şi a articulaţiei şoldului).
,,Rezultatele obţinute au arătat că dozele mici de vitamina D sunt necesare doar atunci când persoana are o deficienţă, dar nu aduc beneficii pentru sănătatea oaselor. Cu toate acestea, în combinaţie cu vitamina C şi o dietă echilibrată, vitamina D poate ajuta la prevenirea apariţiei fracturilor”, a precizat Ian Reid, autorul studiului şi profesor la Universitatea Auckland din Noua Zeelandă.