Administrarea contraceptivelor hormonale creşte riscul de cancer mamar
Un studiu a fost realizat de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Copenhaga pe date colectate de la aproape 1,8 milioane de femei din Danemarca având vârste cuprinse între 15 şi 50 de ani.
Deşi aceste descoperiri se aliniază informaţiilor deja cunoscute, studiul se concentrează preponderent pe formule şi metode de administrare dezvoltate în a doua jumătate a anilor '90, ceea ce înseamnă că sunt vizate chiar şi cele mai noi contraceptive introduse pe piaţă, potrivit Agerpres.
Datele au fost prelevate din Registrul Naţional al Statisticilor Produselor Medicamentoase, care a monitorizat vieţile femeilor timp de aproape 11 ani în medie începând din 1995 şi care a inclus detalii privind peste 11.500 de cazuri de cancer mamar.
În cazul persoanelor care şi-au administrat contraceptive hormonale — fie oral, fie printr-un implant, plasture, dispozitiv intrauterin sau inel vaginal — riscul de cancer de sân a fost comparativ mai mare. De asemenea, riscul depinde de perioada de timp în care a fost administrat contraceptivul.
Astfel, potrivit cercetării, dacă acesta a fost luat timp de mai puţin de un an, riscul a fost mai mare cu circa 9%. În cazul în care perioada de administrare a depăşit un deceniu posibilitatea de apariţie a cancerului era cu 38% mai mare, notează sursa citată.
În mod interesant, în cazul femeilor care au luat contraceptive hormonale timp de peste cinci ani, s-a observat o menţinere a riscului chiar şi după întreruperea administrării.
Studiile anterioare nu au identificat o astfel de persistenţă a riscurilor şi au subliniat necesitatea investigării amănunţite a efectelor.
Deşi există unele diferenţe subtile, studiul sugerează că şi generaţiile mai noi de metode contraceptive hormonale, precum implanturile pe bază de progestin, pot creşte riscul de cancer de sân.
Cercetarea realizată în Danemarca se evidenţiază nu numai datorită numărului mare de subiecţi, ci şi pentru faptul că participarea masivă le-a permis oamenilor de ştiinţă să compare diverse forme de administrare ale produselor pentru prevenirea sarcinii.
Studiul a fost publicat în The New England Journal of Medicine.