Acizii graşi Omega-3, posibil aliat în caz de cancer
La cercetare au participat 50 de pacienţi care sufereau de cancer pancreatic, în stadii avansate. Pe tot parcursul studiului, specialiştii au dat participanţilor câte 1.000 de mg de acizi graşi Omega-3 săptămânal, ca mai apoi încă 100 g de acizi graşi îmbogăţiţi cu emulsie de grăsimi pentru încă trei săptămâni.
După tot acest interval, cercetătorii au analizat din nou starea de sănătate a participanţilor şi au ajuns la concluzia că existau îmbunătăţiri.
Nu numai că voluntarii se simţeau mai bine, ci stadiul bolii nu era mai avansat. De asemenea, cercetătorii au observat că metastazele de la nivelul ficatului erau mai reduse ca volum, iar calitatea vieţii lor era una mai bună.
„Acesta este primul studiu care a analizat legătura dintre cancer şi rolul acizilor graşi Omega-3. Important este că am descoperit unele îmbunătăţiri, de aceea urmează să facem cercetări amănunţite, tocmai pentru a ajuta pacienţii care suferă de cancer, chiar şi pe cei în stadii avansate“, au precizat oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar din Leicester.
Cele mai importante surse de Omega-3 pe care le poţi include în alimentaţie sunt uleiurile vegetale de rapiţă sau soia, nucile şi seminţele, leguminoasele, dar şi peştele şi fructele de mare.