Acidul folic poate reduce unele tipuri de cancer la copii
Aceste alimente reduc posibilitatea de apariţie a tumorii Wilms, cunoscută şi sub numele de nefroblastom, tip de cancer frecvent întâlnit la copii.
Printre alimentele bogate în acid folic se numără: lintea, fasolea, mazărea uscată, legumele cu frunze verzi ca broccoli, spanacul, sparanghelul, stevia, salata, fructele şi sucul de fructe citrice.
,,În cadrul studiului am descoperit că alimentele bogate în acid folic sunt şi cele care pot oferi protecţie copiilor împotriva cancerelor, precum cel renal sau a tumorilor cerebrale. Studiile care au fost realizate în perioada 1986- 2003- 2007 au indicat o scădere a riscului de apariţie a acestor cancere după ce participanţii au consumat mai multe alimente bogate în acid folic”, a precizat Kimberly J. Johnson, asistent universitar la Universitatea Washington, din SUA.
Pentru realizarea cercetării, oamenii de ştiinţă au folosit datele de la Institutul Naţional de Supraveghere a Cancerului din SUA.
Astfel, studiul a implicat rapoartele medicale a 8.829 de copii, care au fost evaluaţi de la naştere până când au împlinit vârsta de patru ani.