A început campania „Eşti negatHIV? Testează-te şi fii sigur!”
Astfel, în cadrul campaniei, organizata în parteneriat cu UNOPA şi Institutul „Matei Bals” şi Mylan, a fost lansat şi un test auto-administrabil, care necesită doar o picatură de sânge pentru depistarea HIV. Acesta poate fi achiziţionat fără prescripţie medicală în farmaciile din România.
Conform datelor furnizate de Comisia Naţională de Luptă Anti-SIDA de la Institutul „Matei Balş", peste 14.600 de pacienţi cu HIV/SIDA sunt înregistraţi în România, aproape jumătate dintre aceştia cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani, scrie agerpres.ro.
În acest context, din numărul total de pacienţi cu
existenţi la nivel naţional, peste 600 de cazuri au fost depistate pe parcursul anului 2016, în timp ce alte 300 au fost diagnosticate numai în intervalul ianuarie — iunie 2017.
„Infecţia HIV nu mai reprezintă o problemă terapeutică, însă este în continuare o problemă de sănătate publică, sute de cazuri noi de pacienţi cu HIV/SIDA fiind înregistrate în fiecare an. Testarea precoce sau atunci când există risc prezintă numeroase avantaje atât pentru pacienţi, care pot beneficia de servicii de sănătate eficiente cât mai rapid, cât şi pentru sistemul de sănătate.
Un diagnostic timpuriu poate duce la situaţia în care pacientul are încărcătură virală nedetectabilă şi nu transmite virusul către cei dragi şi, în cele din urmă, poate duce o viaţă normală şi fără restricţii”, a declarat prof. dr. Adrian Streinu Cercel, managerul Institutului „Matei Bals”.
La rândul său, directorul executiv al Uniunii Naţionale a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA), Iulian Petre, spune că, deşi prevenţia şi depistarea precoce sunt principalele arme în combaterea infecţiei cu HIV, în România există în continuare numeroase obstacole în desfăşurarea eficientă a acestora, de la nivelul redus de conştientizare, la preconcepţiile despre aceasta.
„Dacă persoanele care ştiu că au fost expuse la risc se testează şi primesc un diagnostic la timp au şanse să ducă o viaţă normală. Posibilitatea de a cumpăra un test direct din farmacie va oferi o şansă în plus celor care, din cauza temerii de a fi stigmatizaţi social, nu doresc să se adreseze serviciilor de sănătate publică sau laboratoarelor private”, a precizat Iulian Petre.
Testul pentru diagnosticarea HIV este destinat folosirii la domiciliu, fiind un instrument complementar de screening şi vine în ajutorul persoanelor care vor să se diagnosticheze rapid şi în intimitate. În cazul obţinerii unui rezultat pozitiv, este necesară efectuarea unui test de laborator pentru confirmarea diagnosticului.
Fiecare kit de testare va fi furnizat împreună cu un prospect informativ despre test şi utilizarea acestuia, dar şi despre servicii de consiliere, puse la dispoziţie de către personalul asociaţiei de pacienţi UNOPA.
De asemenea, Mylan oferă farmaciştilor oportunităţi de instruire, astfel încât testul auto-administrabil pentru depistarea HIV să poată oferi servicii complete.
Efectuarea testului durează aproximativ cinci minute şi poate fi folosit cu uşurinţă de oricine acasă, fiind necesare doar o mostră de sânge din vârful degetului şi o aşteptare de 15 minute pentru a citi rezultatul.