A fost descoperit procedul care ar putea preveni aparţia cariilor
În cadrul unei cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea de biologie din Kinki au obţinut o peliculă ultrafină pe bază de hidroxil-apatită, principalul component mineral din smalţul dentar.
Pelicula, ce are o grosime de 0,004 milimetri, este obţinută cu ajutorul razelor laser proiectate asupra unor blocuri comprimate de hidroxil-apatită, în vid, pentru a face să apară toate particulele care o compun. Acestea cad apoi pe un bloc de sare încălzită pentru a le cristaliza, înainte ca sarea să se dizolve în apă.
Produsul obţinut este recuperate, ulterior, pe o hârtie filtrată şi în cele din urmă este uscat. El este suficient de solid pentru a fi manevrat cu o pensetă.
Autorul studiului consideră că noul material va putea fi utilizat peste aproximativ cinci ani în tratamentele dentare, mai ales pentru protejarea dentinei, aflată imediat sub stratul de smalţ, sau pentru tratamentele contra sensibilităţii dentare acute. El consideră că intervalul de timp de care este nevoie pentru folosirea noului material în scopuri cosmetice va fi de numai trei ani.