8 din 10 femei din mediul rural nu au efectuat un control al sânilor
Proiectul, organizat de Federaţia Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) şi Liga Română de Cancer, s-a desfăşurat în perioada octombrie-decembrie în judeţele Argeş, Galaţi, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman.
Pe lângă controalele oferite gratuit, cele 1.012 femei au primit de materiale informative cu privire la autoexaminarea sânilor, necesitatea controalelor medicale periodice şi importanţa prevenţiei cancerului de sân.
Cele mai frecvente observaţii ale medicilor au fost legate de prezenţa nodulilor la unul sau ambii sâni, formaţiuni palpabile fixe sau mobile, dure, de diferite dimensiuni, retractarea mameloanelor, durere la palpare, secreţii mamelonare.
69% dintre femeile observate cu modificări ale sânilor au vârsta peste 40 de ani. Mai îngrijorător este faptul că 31% dintre femeile cu probleme mamare au până în 40 de ani.
Mai mult decât atât, 76% dintre femeile consultate de medici nu făcuseră anterior niciun control medical al sânilor (aproape 8 din 10 femei), în contextul în care în România se înregistrează un procent al mortalităţii din cauza cancerului mamar de 36% (din cazurile diagnosticate), mai mare decât media europeană (29%) şi chiar şi decât cea mondială (31%).
,,Rezultatele obţinute în campania din acest an confirmă ceea ce noi susţinem de multă vreme: necesitatea implementării unui program naţional de screening pentru cancerul de sân. Şi nu ne vom opri până când nu vom obţine acest lucru”, a declarat Cezar Irimia, preşedintele FABC. El a mai adăugat că proiectul se va desfăşura şi în 2015.