3 alimente care-ţi prelungesc viaţa

15 august 2017   Actualitate

Pot exista mai multe cauze de deces. Unele dintre cele obişnuite sunt bătrâneţea, afecţiunile grave şi accidentele. Dar facem tot ce putem şi luăm măsuri de precauţie pentru a supravieţui, iar sănătatea este factorul-cheie pentru o viaţă lungă. Prin consumul de alimente sănătoase, prin practicarea de exerciţii fizice, prin menţinerea greutăţii corporale şi prin tratarea afecţiunilor, reuşeşti să te menţii sănătoasă şi să ai o viaţă lungă.

Secretul longevităţii

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă au aflat secretul longevităţii, bazându-se pe obiceiurile familiei Donnelly din Irlanda de Nord. În familia Donnelly, majoritatea membrilor au trăit o viaţă sănătoasă, ajungând până la vârsta de 93 de ani. Toţi membrii familiei au trăit în total 1075 de ani!

Când oamenii de ştiinţă au vorbit cu această familie pentru a afla secretul longevităţii, ei au spus că mănâncă în fiecare zi o mâncare simplă – un amestec de fulgi de ovăz fierţi în lapte şi îndulciţi cu gem de mere –, dar foarte nutritivă.

Află ce alimente te ajută să trăieşti mai mult pe clickpentrufemei.ro!

Mai multe