158 de cazuri de lipotimie din cauza caniculei
Dacă numărul persoanelor care au leşinat s-a redus uşor, în cazul intervenţiilor de urgenţă s-a produs o creştere semnificativă. Astfel, numărul persoanelor care au avut nevoie de îngrijiri medicale de urgenţă în ultimele 24 de ore a ajuns la 6.681, conform datelor centralizate prin Centrul operativ pentru situaţii de urgenţă (COSU).
Potrivit comunicatului de presă transmis de către Ministerul Sănătăţii, în această perioadă numărul ambulanţelor care se vor deplasa de urgenţă către victimele caniculei se ridică la cifra de 1.192, pentru intervenţiile în judeţe.
De asemenea, se arată în comunicat că, la nivel naţional sunt organizate 952 de puncte de prim ajutor.
În condiţii de temperaturi extreme, se recomandă evitarea expunerii prelungite la soare între orele 11.00 şi 18.00. Consumul zilnic de lichide, între 1,5 şi 2 litri de apă sau ceai, este, de asemenea, recomandat de către medici.
Este indicat a se consuma la fiecare 15 minute câte un pahar cu apă sau câte o doză de iaurt, care hidratează la fel de bine ca apa.