VIDEO: ADHD este sau nu o boală? Diagnosticul poate fi o uşurare pentru părinţii care se simt vinovaţi, spun specialiştii

În timp ce SUA, Marea Britanie şi Franţa se numără printre ţările cu cei mai mulţi tineri diagnosticaţi cu ADHD, România figurează, la rândul ei, într-o statistică tristă, cu 220.000 de copii cu deficit de atenţie şi hiperactivitate. Conform declaraţiilor venite din partea mai multor specialişti, numărul acestora ar fi mult mai mare, dar cazurile nu sunt înregistrate. Exact în toiul interesului din ce în ce mai crescut pentru această afecţiune a societăţii moderne, teoria lansată de neurologul american Richard Saul vine să ridice alte semne de întrebare în mintea celor care se confruntă cu acest tip de tulburare din ipostaza de pacient sau de apropiat al celui diagnosticat. În studioul Adevărul Live, s-a aflat psihologul Marius Rusu, iar prin telefon au intervenit psihologul şi medicul specialist în psihiatrie pediatrică Oana Niculae, din cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii România“, psihiatrul Gabriel Diaconu şi Emilia Muntean, mama unei fetiţe cu ADHD, din partea „Asociaţiei Paşi Înainte“, de la Cluj, pentru a găsi, pe cât este posibil, un răspuns la cele mai fierbinţi întrebări referitoare la ADHD. Controversele există încă de când a apărut conceptul de boală, spune Oana Bâltoc, editor „Lifestyle“ la Adevărul. Un psiholog american a avansat teoria că, de fapt, ADHD ca boală nu ar trebui să existe. Simptomele există, dar să pui toate aceste simptome laolaltă şi să le denumeşti ADHD este greşit. Trebuie tratată cauza spune psihologul american. Trebuie să definim puţin ADHD-ul. Este foarte greu de spus. Eu nu sunt în asentimentul articolului deoarece cum există tulburări ale gândirii, ale afectivităţii, ale memoriei, există şi o problemă la nivel atenţional, intervine psihologul Marius Rusu. De exemplu, în depresie avem anumite clasificări. Dar nu multă lumea nu ştie de distimie (o formă de depresie uşoară), de forme uşoare de depresie care nu îndeplinesc toate normele pentru a identifica depresia. Criteriile de bază, incapacitatea de a fi atent, lipsa detaliilor, pierderea lucrului... asta este doar clasa A de criterii ale ADHD. Intervin, dincolo de clasa A, simptomele clasei B – dacă doar câteva dintre aceste criterii au apărut înainte de vârsta de şapte ani. Noile manuale de diagnostic notează că dacă anumite criterii au apărut înainte de vârsta de 12 ani. Practic au ridicat vârsta. Se încearcă evitarea supradiagnosticării. La şcoală lipsa atenţiei deranjează. Atunci, toţi copiii văd şcoala şi temele ca pe ceva mai puţin plăcut. Ridicarea acestei vârste este un pas înainte, un semnal pozitiv, spune psihologul Marius Rusu. Nu doar ADHD-ul, dar şi alte boli sunt puse la îndoială, dar când trebuie explicate şi alte lucruri, cum ar fi dacă boala se regăseşte în societate, începe bâlbâiala. Dezbaterea despre ADHD, autism şi altele se izbeşte de cetăţean. Vor exista oameni care vor prezenta astfel de probleme. Persoana respectivă, psihologul american, spune că ADHD poate fi explicat prin deficienţă de fier şi altele. ADHD-ul are o probleme la felul în care este desemnat. Sunt atâtea combinaţii de simptome, criteriile alese e posibil să nu fie reprezentative. Intensitatea clinică ajunge să necesite o intervenţie medicală. ADHD-ul se tratează cu medicamente şi este o problemă a psihiatrilor. Se folosesc psihostimulante care nu au doar efecte beneficice asupra creierului, există o piaţă foarte profitabilă pentru ele şi pot face mai mult rău decât bine. Medicii care nu văd ADHD sunt adeseori vulnerabili să pice într-o diagnosticare greşită sau chiar să vadă peste tot ADHD şi vrând nevrând să condamne copiii ca pacienţi de psihiatrie, spune dr. Gabriel Diaconu, psihiatru, într-o intervenţie telefonică.