Uleiul vegetal favorizează apariţia demenţei

1 2 jpg jpeg

Auzim des cuvântul ulei rafinat, însă ce înseamnă cu adevărat această rafinare? Şi care sunt riscurile asupra sănătăţii noastre prin utilizarea ei?

Rafinarea uleiului comercializat se face prin două metode. Prima este cea de presare mecanică la cald, la temperaturi între 160 şi 200 grade C, urmată de rafinare adică de filtrare, albire, dezodorizare, colorare şi adaugarea de conservanţi chimici. A doua modalitate de rafinare este cea directă, prin tratarea materiilor prime vegetale cu solvenţi chimici. Aceasta tehnologie este cea mai utilizată în prezent.

Deci din oricare aceste două metode am alege, tot nu obţinem un produs sănătos şi benefic organismului nostru.

Uleiul vegetal poate provoca migrene

Conform specialiştilor, consumul de ulei vegetal îi face pe mulţi să se simtă mai obosiţi, poate provoca migrene, dar si boli precum Alzheimerul sau demenţă , deoarece provoacă stresul oxidativ, care distruge membrana creierului, favorizând apariţia plăgilor pe creier.

Conform unui studiu realizat de European Food Safety Authority este făcut public faptul că anumiţi compuşi din uleiul de palmier sunt geotoxici şi cancerigeni.

De fapt dacă ar fi să renunţi o săptămână la consumul de uleiuri vegetale, o să fii uimit să observi în câte produse se găsesc.

Citeşte şi: A crescut numărul cazurilor de tulburări alimentare

Uleiuri sănătoase

Uleiul de măsline, cocos, avocado sau ulei de alune par a fi alegerea potrivită.

Uleiul de cocos este extrem de bun pentru gătit deoarece compoziţia lui rămâne neschimbată la temperaturi ridicate. Nu produce efectele nocive pe care le produc alte uleiuri de gătit.

Poţi să înlocuieşti untul în reţete, se poate folosi în orice. Aroma nu este predominantă, iar acidul lauric din uleiul de cocos omoară candida.

Depresia şi tulburările de comportament

Odată cu creşterea în masă a uleiurilor rafinate s-a constatat o creştere a numărului de depresii şi tulburări de comportament.

Ţinând cont de faptul că uleiul rafinat este un produs mort, utilizat pe post de combustibil pentru organismul nostru, ajută la distrugerea calităţilor nutritive ale vitaminelor şi mineralelor din corp, bogat în acizi graşi saturaţi şi cu urme de hezan (produs chimic).