România, deficitară în lupta împotriva hepatitei

1 2 jpg jpeg

Indexul, lansat ieri în cadrul unei conferinţe de presă, a fost elaborat de institutul suedez de cercetare Health Consumer Powerhouse, în numele European Liver Patients Association, din care face parte şi Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice din România (APAH-RO).

Dintr-un maxim de 1.000 de puncte acordate în cadrul studiului, România a primit la capitolul prevenţie a bolii 170, la cel de screening 138 şi în ceea ce priveşte accesul la tratament doar 131 de puncte.

În timp ce sugarii sunt vaccinaţi în mod curent şi aproape 90% de copiii din România sunt protejaţi împotriva hepatitei, nu există o vaccinare sistematizată a grupurilor de risc (prostituţiei sau consumul de droguri) au mai evidenţiat rezultatele indexului.

Din lipsă de fonduri, la nivel de ţară vaccinurile ajung să fie plătite în totalitate de pacienţi, iar medicamentele de ultimă generaţie nu sunt disponibile pe piaţă şi nici nu sunt subvenţionate de sistemul de sănătate.

,,Poziţia 25 ocupată de România în acest Index nu este una tocmai bună, dar nici nu putem omite faptul că în ultimii ani s-au făcut paşi importanţi pentru a mai scurta din barierele atât spre accesul la terapii, cât şi pe prevenţie. Trebuie să creştem nivelul de informare a publicului cu privire la riscul expunerii la hepatită, să asigurăm accesul tuturor la testare şi la tratament, dar mai ales persoanelor din grupurile de risc, cum ar fi pacienţii care au suferit transfuzii de sânge sau intervenţii chirurgicale înainte de 1995, persoanele care au în familie pacienţi cu hepatită, personalul medical”, a afirmat Marinela Debu, preşedintele APAH-RO.

Mai multe informaţii privind concluziile Indexului se pot afla de pe site-ul www.hep-index.eu.