Rezultate promiţătoare pentru screeningul de cancer ovarian

1 2 jpg jpeg

Descoperirea cercetătorilor americani va putea fi publicată atunci când se vor confirma şi rezultatele experţilor britanici, care încă studiază această problemă de sănătate.

Mai precis, concluziile investigaţiilor efectuate de experţii de la Institutul pentru sănătatea femeilor – UCL, Marea Britanie, vor fi publicate în anul 2015.

Este cunoscut faptul că tumorile care se dezvoltă la nivelul ovarelor sunt foarte greu de detectat în stadii incipiente. Pe de altă parte, când încep să apară simptomele este posibil să fie prea târziu ca afecţiunea să fie tratată.

În studiul oamenilor de ştiinţă americani, 4.051 de femei au participat la experiment. După ce le-au supus screeningului pentru cancer ovarian, experţii au observat că metoda ar putea identifica în proporţie mare persoanele care au nevoie de tratament împotriva tumorii ovariene.

Rata de supravieţuire de 90% s-a înregistrat doar în condiţiile în care cancerul ovarian a fost descoperit în stadiu incipient.

Nu acelaşi lucru se poate spune despre tumorile mai vechi, în care rata de supravieţuire s-a situat în jurul procentului de 30%.