Diagnosticul de BPOC, frecvent în rândul bărbaţilor

1 2 jpg jpeg

La studiul realizat la nivel naţional în perioada iulie-august 2011 au paticipat 9.639 de persoane cu vârsta de peste 40 de ani.

Cercetarea s-a făcut în două etape: prima a constat în aplicarea unui chestionar, iar cea de-a doua etapă a presupus evaluarea spirometrică.

Rezultatele obţinute în urma celor două etape au arătat că 51% din persoanele chestionate sunt predispuse bolii BPOC, în timp ce 23% dintre ele prezentau simptomele acestei afecţiuni.

,,Dintre participanţii la studiu, bărbaţii, în special cei fumători, au un risc de două ori mai mare decât femeile să fie diagnosticaţi cu BPOC, fie alte probleme respiratorii. Tot ei sunt şi cei care fumează mai mult decât femeile şi au mai des probleme cu tusea”, a spus prof. dr. Florin Mihălţan, coordonator ştiinţific al studiului şi preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Dintre participanţii la studiu: 33% erau fumători, 30% prezentau dispnee de efort (simptom al insuficienţei cardiace), 19% acuzau dispnee nocturnă, 18% aveau wheezing (respiraţie şuierătoare), 17% aveau tuse cu expectoraţie şi 15% aveau crize de sufocare cel puţin trei luni pe an, minimum doi ani consecutiv.

Datele obţinute au mai arătat că riscul de apariţia a afecţiunii BPOC creşte odată cu vârsta în cazul bărbaţilor.

,,Ar fi un pas important dacă programele de sănătate naţională ar include şi testările spirometrice, mai ales că prevalenţa bolilor respiratorii este mare în rândul populaţiei din mediul rural şi urban”, a mai adăugat medicul Florin Mihălţan.