Ce legătură este între poluare şi autism?

1 2 jpg jpeg

Gravidele care se expun poluării atmosferice au un risc mai mare de a avea un copil cu autism în comparaţie cu femeile care trăiesc într-un mediu mai curat, este concluzia oamenilor de ştiinţă de la Universitatea Harvard.

Este primul studiu naţional care studiază legătura dintre autism şi poluarea atmosferică din statele americane. Este ştiut că particulele de diesel, de plumb, de mangan, de mercur, de clorură de metilen şi de alţi poluanţi pot afecta funcţiile cerebrale şi dezvoltarea copilului.

În cadrul cercetării, oamenii de ştiinţă au urmărit 325 de femei care au avut un copil cu autism şi alte 22.000 de femei cu copii fără această tulburare. Specialiştii au examinat apoi nivelul poluanţilor din aer din locul naşterii, cu ajutorul datelor oferite de Agenţia Americană de Protecţie a Mediului. Au fost de asemenea, analizaţi factori precum veniturile, nivelul de pregătire şi fumatul în timpul sarcinii. Gravidele care au trăit într-un mediu în care concentraţia particulelor de diesel şi de mercur era maximă au avut un risc de două ori mai mare de a avea un copil cu autism decât femeile însărcinate care au locuit într-un mediu mai puţin poluat.