Medicul specialist ortodont Oana Laslău, de la clinica Ortogether din Bucureşti, explică ce sunt tratamentele ortodontice, de la ce vârstă este indicat primul control, până când se pot pune aparate dentare şi de câte tipuri sunt: colorate, invizibile, din titan etc. De asemenea, trage un semnal de alarmă în privinţa legăturii dintre sforăitul la copii şi tratamentul ortodontic.

Medicul specialist în Ortodonţie şi Ortopedie Dento-Facială a acordat un interviu amplu redacţiei Click! Sănătate, cu prilejul căruia a avut ocazia să demonteze unele mituri legate de aparatele dentare şi să atragă un semnal de alarmă privind poziţia incorentă a maxilarelor, care poate determina boli legate de postură, de respiraţie sau tulburări serioase care pot fi remediate chirurgucal.

Majoritatea asociază tratamentele ortodontice cu aparatele dentare. De fapt, sunt mulţi pacienţi care îşi doresc doar rezolvarea unor probleme estetice. Din fericire, un tratament ortodontic contribuie la îmbunătăţirea sănătăţii dentare şi înlătură anumite complexe estetice.

Purtarea unui aparat dentar poate fi de lungă durată, spre exemplu un astfel de aparat poate fi purtat chiar şi 3-4 ani, în funcţie de problemele dentare şi de poziţia nefavorabilă a maxilarelor.

Dr Oana Laslău: „Dacă un copil stă strâmb şi muşcă strâmb, va creşte strâmb“

Medicii ortodonţi îşi focusează atenţia, când vine vorba despre copii, asupra maxilarelor. „Dacă un copil stă strâmb şi muşcă strâmb, va creşte strâmb“, explică dr Oana Laslău, adaugând că cel mic riscă să sufere deformări ale coloanei. În acest caz, toţi muşchii se adaptează pe situaţia respectivă, prin urmare, anumite probleme trebuie detectate din timp şi corectate.

Primul consult, de la 4 ani

Sunt anumite situaţii când la „copii există asimetrii faciale, şi din cauza poziţiei dinţilor sau dacă un maxilar nu s-a dezvoltat suficient, el muşcă strâmb, muşcă într-o parte“, exemplifică medicul, oferind şi soluţia: „Corectarea acestei poziţii trebuie să se facă rapid, pentru că musculatura se obişnuieşte pe situaţia respectivă, iar acest lucru determină un tratament complex ce poate presupune şi chirurgie, sau dinţii pot creşte în poziţie greşită şi acest neajuns să se transfere şi la dinţii permanenţi“.

Sforăitul la copii sau apneea de somn, un semnal de alarmă

Episoadele de apnee de somn conduc la o serie de simptome, pe care le putem observa în viaţa de zi cu zi, dar nu le legăm întotdeauna de această tulburare. Apneea de somn se manifestă prin somn întrerupt, episoade în care copilul nu poate să respire. „Dacă somnul lui nu este odihnitor, peste zi copilul este mai agitat, nervos, nu se poate concentra la ore, este hiperactiv “, atrage atenţia medicul. În cazul sforăitului la copii, deci a apneei de somn, părinţii se duc cu gândul la îndepărtarea polipilor. „Uneori, simpla îndepărtarea a polipilor poate să nu fie suficientă, aşa că este bine ca cei mici să treacă şi pe la ortodont, să verifice dacă oasele maxilare cresc corect şi nu obstrucţionează respiraţia“, recomandă specialistul.

La adulţi există o gamă variată de tulburări care pot să apară şi care necesită un tratament ortodontic. Se întâmplă ca problemele ortodontice să dea migrene puternice, pacienţii să ajungă până la medicul psihiatru şi să ia tratament specific, iar probleme de sănătate să fie de natură ortodontică. Mai multe despre vârsta maximă când rezultatele unui tratament ortodontic dau cele mai bune rezultate, cum alegi un medic bun şi noutăţile din acest domeniu, găseşti în video-ul ataşat cu interviul complet.

Foto: Eduard Enea