VIDEO: Care sunt riscurile colului deschis în sarcină

1 2 jpg jpeg

Legarea chirurgicală, una dintre opţiuni

Pentru a putea menţine sarcina, medicul ţi-ar putea face cerclaj, adică ţi-ar putea lega colul cu o aţă chirurgicală, Această procedură se face la începutul celui de al doilea trimestru de sarcină sau în momentul în care medicul descoperă deschiderea prematură a colului.

De obicei, cerclajul se efectuează între săptămâna a 12-a şi saptămâna a 21-a. Procedura nu este dureroasă fiindcă se face sub anestezie. Când se apropie momentul naşterii, firul care leagă colul se îndepărtează pentru a permite dilatarea colului în vederea naşterii.

Condamnată să stai în pat

Dacă este prea târziu pentru realizarea unui cerclaj, medicul îţi va recomanda să urmezi un tratament fie cu pastile, dacă vei sta acasă, fie cu soluţii perfuzabile dacă eşti internată în spital pentru o monitorizare mai strictă.

În majoritatea cazurilor, nu va fi suficient să iei numai pastilele, ci va trebui să eviţi orice efort cum este de exemplu urcatul scărilor, mersul pe jos, ridicarea unor obiecte, chiar şi uşoare, iar în unele cazuri, ar putea chiar să îţi impună repausul la pat.

Elimină stresul şi cafelele

Pentru a duce sarcina termen va fi nevoie să te odihneşti suficient şi să renunţi la orice activitate stresantă. Acest lucru este necesar fiindcă emoţiile negative favorizează contracţiile. De asemenea, excitantele precum cafeaua, dar şi suplimentele cu calciu, care favorizează contracţiile, trebuie eliminate.

Fără băi fierbinţi

Medicii te sfătuiesc să nu faci duşuri cu apă fierbinte, să nu stai prea mult timp în camere încălzite excesiv şi, sub nicio formă, să nu mergi la sună. Specialiştii te avertizează că pot apărea contracţii şi din cauza lipsei de hidratare. De aceea, ai grijă să bei doi litri de apă pe zi.