VIDEO: Bârfitul, remediu antistres

1 2 jpg jpeg

Bârfa este un subiect fascinant până şi pentru cercetătorii care au încercat să găsească motivele pentru care facem asta şi, bineînţeles, să ne arate, cu probe, de ce e bine să bârfim.

Aşadar, s-ar putea ca bârfa să nu fie chiar aşa de rea cum ne-am obişnuit noi s-o considerăm.

Bârfim mai mult decât credem

Se pare că cea mai mare parte a conversaţiilor noastre este… bârfă! Cam două treimi din discuţiile pe care le purtăm sunt rezervate dezbaterii relaţiilor şi experienţelor noastre sau ale altora: cine ce a mai făcut, cum se comportă prietenii, membrii familiei şi vedetele, cum ne comportăm noi în comparaţie cu alţii, ce e bine, ce e rău... Şi lista nu se opreşte aici!

Ne ajută să ne integrăm

E dovedit, bârfa nu este doar o pierdere de timp. Se pare că este esenţial să vorbeşti cu şi despre ceilalţi dacă vrei să fii acceptat de cei din jur. Din punct de vedere social şi psihologic, bârfa este folositoare pentru că ajută la iniţierea şi la întărirea relaţiilor dintre oameni.

Uneori, ajută la rezolvarea conflictelor. Alteori, ne sprijină în a crea şi a menţine legături cu ceilalţi. Şi, de cele mai multe ori, chiar dacă nu este de fiecare dată cea mai bună soluţie, poate destinde o atmosferă ceva mai încărcată.

,,Terapie" bună pentru femei...

Studiile arată că femeile sunt mai fericite şi mai sănătoase dacă bârfesc în mod regulat. Asta deoarece nivelul de progesteron (hormon feminin) creşte, iar acest lucru are ca efect direct scăderea nivelului de stres. De asemenea, se pare că, în cazul femeilor, bârfa creşte pofta de viaţă.

...şi pentru bărbaţi

Deşi femeile sunt cunoscute drept experte în domeniu, şi bărbaţii bârfesc la fel de mult, mai ales la telefon, conform unui studiu al Centrului de Cercetare a Problemelor Sociale (SIRC) din Oxford, Marea Britanie.

33% din bărbaţi poartă astfel de discuţii aproape zilnic la telefon, în timp ce numai 26% din femei preferă această modalitate. Diferenţele nu se opresc aici. Bărbaţii preferă să bârfească cu partenera de viaţă, cu prietenele şi cu colegii de serviciu, în timp ce femeile bârfesc cu alte femei şi cu membri ai familiei şi oferă mai multe detalii.

Vedetele, subiect de bârfă

Te-ai gândit vreodată de ce acordăm aşa de mare interes vedetelor? Explicaţia ar fi că, văzându-le tot timpul şi auzind vorbindu-se despre ele, ne sunt la fel de familiare ca vecinii. Mai mult, subiectele despre vedete sunt o metodă simplă de a începe o conversaţie cu cineva necunoscut sau cu care nu ai nimic în comun.

Când devine un pericol?

Bârfa e bună, dar cu măsură. Este important să împărtăşim anumite detalii, dar nu orice, oricând şi cu oricine. O poţi folosi dacă te ajută să te integrezi într-un grup, însă devine un pericol în cazul în care spui lucruri negative despre o persoană doar ca să „dai“ tu bine.

Aşadar, dacă e vorba depre o veste bună, poţi s-o transmiţi mai departe. Lucrurile negative sau cele care pot răni pe cineva ar fi bine să le păstrezi pentru tine.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Anca-Elena Vinţeanu psiholog

Bârfa poate fi folosită pe post de armă de apărare în situaţia în care ne este greu să ne vedem părţile mai puţin plăcute.

Poate fi folosită din invidie atunci când ne dorim ceva şi nu reuşim sau nu vom reuşi niciodată să obţinem acel lucru, atunci când ne simţim singuri şi nebăgaţi în seamă de semenii noştri şi atunci când suntem nou-veniţi într-un cerc de persoane şi vrem să fim acceptaţi.

Astfel, bârfa poate fi văzută ca o formă de socializare, de a fi cu (sau lângă) ceilalţi, de a fi acceptat într-un anume anturaj, de a ne descărca ori de a ne învinge singurătatea.