Peste 43 de milioane de oameni suferă de Alzheimer, la nivel mondial. Pentru ca maladia să fie ţinută cât mai mult în frâu, este esenţial ca persoanele suspecte să meargă la medic, de la apariţia primelor simptome.

1. Pierderile de memorie

Când o persoană are episoade când uită tot ceea ce a discutat cu altcineva sau, mai grav, nu-şi mai aminteşte că în urmă cu o oră sau cu o jumătate de oră a purtat o conversaţie poate fi un semn al afecţiunii. Un semnal de alarmă poate fi, de exemplu, şi când uită numele câinelui sau al pisicii, iar peste câteva ore sau peste o zi şi-l aminteşte.

2. Agitaţia

De exemplu, faptul că o persoană care era plină de viaţă, optimist, a devenit dintr-o dată închisă în ea, tristă şi lipsită de încredere poate fi un simptom timpuriu al bolii. De asemenea, cei afectaţi pot deveni agitaţi şi nervoşi, în locuri în care înainte se simţeau ca acasă.

3. Dezorientarea în spaţiu şi timp

Cei afectaţi de Alzheimer se pot rătăci în locuri pe care le cunosc foarte bine, cum ar fi cartierul în care locuiesc. Este un simptom întâlnit la peste 60% dintre cei bolnavi.

De asemenea, 5 minute în care partenerul lipseşte de lângă o persoană bolnavă pot fi percepute ca ore sau ani de absenţă. De exemplu, un bunic bolnav îi poate spune cu seninătate nepotului căruia îi citise o poveste acum jumătate de oră că nu l-a mai văzut de un an.

4. Decizii ciudate

Când un apropiat începe să ia decizii bizare, care par iresponsabile şi fără sens este timpul să-ţi pui un semn de întrebare. De exemplu, dacă-şi pune pelerină, deşi afară este soare sau dacă un bunic care era foarte strâns la pungă începe să cheltuie bani pe obiecte care nu-i sunt de niciun folos. Totodată, semn timpuriu de Alzheimer poate fi şi faptul că o persoană nu mai recunoaşte bancnotele şi nu mai ştie valoarea banilor.

5. Dificutăţile de comunicare

Scăderea abilităţilor de comunicare poate fi semn timpuriu al acestei maladii. Adică greşeşte numele celor dragi, inventează cuvinte sau atribuie denumiri greşite unor obiecte. Sau se poate opri în mijlocul unei conversaţii şi nu mai ştie să o continue.

6. Lipsa de entuziasm

Boala Alzheimer îşi poate arăta primele semne şi prin lipsa de entuziasm. Astfel, cel afectat îşi pierde interesul faţă de lucrurile care îi plăceau, cum ar fi cititul unei cărţi, o excursie sau pălăvrăgeala cu prietenii.

7. Confuzia culorilor

O altă problemă specifică persoanelor aflate în faze incipiente ale maladiei este faptul că nu mai percep bine culorile şi nici distanţele, mai ales în contextul în care nu suferă de vreo afecţiune oftalmologică. Totodată, un alt semn al bolii este faptul că au momente când nu-şi mai recunosc propria persoană în oglindă.

8. Nu mai pun lucrurile la locul lor

Ni se întâmplă tuturor să mai lăsăm un obiect în altă parte decât unde îi este locul, dar când o persoană are impresia că nu a făcut nimic greşit când a pus cheile în frigider în loc să le pună în dulăpiorul de pe hol, atunci este cu siguranţă o problemă.

9. Nu mai au capacitatea de a reconstitui

Cei aflaţi în faza incipentă a bolii nu mai au, de multe ori, capacitatea de a reconstitui un moment. Poate fi vorba de câteva clipe memorabile de la o petrecere sau de o încercare de a regăsi un obiect pierdut.

BULINA: Cele mai multe persoane sunt diagnosticate cu boala Alzheimer în jurul vârstei de 65 de ani.