VIDEO: 5 obiceiuri care te lasă fără energie

1 2 jpg jpeg

Nu bei destulă apă

Este de ajuns ca o persoană să fie puţin deshidratată ca să se simtă obosită. Explicaţia ne-o dau specialiştii americani de la Centrul de Medicină Sportivă Ben Hogan, Texas, care spun că deshidratarea scade nivelul de energie din organism.

În aceste circumstanţe, sângele se subţiază, iar inima pompează sânge într-un mod mai lent, reducându-se astfel şi viteza cu care oxigenul şi nutrienţii ajung la organele din corp şi la muşchi.

Lipsa de fier

Faptul că nu consumi alimente bogate în fier poate avea drept urmări stări de oboseală, combinate cu iritabilitate şi lipsă de concentrare. De asemenea, cei care au astfel de probleme se pot simţi epuizaţi.

Totodată, pot avea tenul şi tegumentele palide. Ca să nu ai astfel de probleme, este bine să incluzi în dieta zilnică alimente precum carnea roşie, ouăle, fasolea, spanacul, lintea, dar şi nuci.

Eşti perfecţionist

Dacă eşti genul de persoană care vrea tot timpul ca totul să-i iasă perfect, de la cafeaua de dimineaţă, modul în care se aranjează pentru o nouă zi de lucru, până la sarcinile de serviciu, înseamnă că lucrezi mult mai mult decât este necesar.

Te pierzi în detalii, de aceea ai tendinţa să resimţi oboseala mai mult decât celelalate persoane din jurul tău. Tototadă, dacă ai ţeluri foarte înalte, foarte dificil sau chiar imposibil de realizat, este uşor să te simţi lipsit de vlagă, fără chef, sentimente care vin din faptul că nu eşti mulţumit de tine.

Faci din ţânţar armăsar

Dacă atunci când te cheamă şeful în birou începi să tremuri gândindu-te doar la lucruri rele, de la faptul că te va concedia sau că are să-ţi reproşeze ceva, atunci este foarte uşor să simţi că ţi se scurge toată energia din corp.

Stările acestea de tensiune te fac să devii anxios şi să te simţi epuizat mental. De aceea, în astfel de situaţii este bine să respiri adânc şi să nu-ţi mai faci gânduri negre.

Nu ştii să spui nu

Persoanele care acceptă sarcini după sarcini la serviciu sau sar în ajutorul tuturor prietenilor, fiindcă le este teamă să spună nu, se pot confrunta cu stări de oboseală.

Pentru că încerci să împaci pe toată lumea, te aglomerezi foarte tare şi te poţi simţi epuizată, fiindcă nu ştii cum să te mai împarţi ca să duci totul la bun sfârşit. Data viitoare când şeful te roagă să vii sâmbăta la serviciu, refuză politicos, cu argumente.