Veşti bune. Medicii de familie primesc peste 1 milion de măşti de protecţie

1 masca chirurgicala jpg jpeg

Peste 1,1 milioane de măşti de protecţie vor fi distribuite, începând de astăzi, medicilor de familie, anunţă Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Un număr de 1.121.800 de măşti chirurgicale cu trei pliuri vor fi distribuite de CNAS către medicii de familie, începnd de astăzi, marţi, 7 aprilie, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate (CAS) cu care aceştia se află în contract.

Conform comunicatului transmis de CNAS şi potrivit Ordinului 74549/06.04.2020 al Comandantului Acţiunii, secretar de stat, şef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, măştile au fost repartizate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) către CNAS pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare de protecţie a personalului din asistenţa medicală primară din întreaga ţară.

Echipamentele vor ajunge la casele de asigurări de sănătate cu mijloace de transport asigurate de IGSU, iar distribuţia măştilor către medicii de familie se va face în cel mai scurt timp posibil de la primirea acestora la CAS.

Echipamentele care vor ajunge la medicii de familie reprezintă o parte din donaţia de 4.150.000 de măşti chirurgicale pe care SC Dante International SA (eMAG) a direcţionat-o către IGSU, cu scopul de a proteja personalul din structurile vitale pentru funcţionarea statului în această perioadă dificilă.