Varză albă vs. varză roşie

1 2 jpg jpeg

Varză albă vs. varză roşie – care dintre cele două soiuri are mai multe proprietăţi benefice pentru organism

Pe lângă aspectul coloristic diferit al celor două tipuri de varză, respectiv cea roşie şi cea albă, mai există şi alte diferenţe demne de menţionat între cele două soiuri. Varza roşie conţine de câteva ori mai multe vitamine decât sora sa albă, iar punctul forte al acestei legume este constituit de bogăţia de pigmenţi care îi dau culoarea purpurie-violacee şi care au un efect de stimulare a imunităţii, antitumoral şi antioxidant extrem de puternic.

În plus, varza roşie conţine o cantitate de până la 8 ori mai mare de vitamina C, fiind un adevărat concentrat din această vitamină. Pigmenţii care dau culoare acestei legume au un rol foarte important şi ca medicament, astfel că varza roşie are calităţi curative şi este recomandată în diferite afecţiuni.

Şi varza albă este excelentă pentru sănătatea noastră. Ea este recomandată a fi consumată în tratamentul anemiei, diabetului zaharat, litiazei biliare, tusei, afecţiunilor renale, hemoroizilor, durerilor de ficat (varză crudă sub formă de cataplasme) şi ulcerului gastric. Pe de altă parte, varza albă acţionează ca laxativ, vitaminizant şi ajută la prelungirea vieţii (vitamina A conţinută în varză întârzie îmbătrânirea, hrănind ţesuturile).

În timp ce, varza roşie este un adjuvant împotriva mai multor tipuri de cancere, precum cel gastric, uterin, cel de sân, intestinal sau de piele. Studiile făcute arată că o cură cu suc proaspăt de varză roşie, din care se bea câte un litru pe zi, contribuie la stoparea şi chiar intrarea în remisie a diferitelor forme de cancer, care afectează stomacul, dar şi cavitatea bucală. Această acţiune antitumorală se datorează pigmenţilor şi sulforafanilor din varza roşie. Însă mai există o substanţă, un aminoacid conţinut de varza roşie, numit glutamină, care stimulează refacerea, creşterea şi dezvoltarea normală a celulelor.

Varză albă vs. varză roşie: ambele sortimente sunt indicate în tratarea ulcerului

Varza roşie se poate folosi şi pentru prevenirea şi combaterea degenerării celulelor din sistemul nervos central, care determină apariţia sindromului Alzheimer. Cantitatea bogată de vitamina C conţinută de această legumă ajută inima şi sistemul cardiovascular să facă faţă febrei dezvoltând acţiunea sistemului imunitar. De asemenea, alergiile pot fi prevenite cu succes prin administrarea unor cure de salată de varză roşie pe timpul iernii, conţinutul ridicat de vitamina C şi antioxidanţi ajutând la reglarea reacţiei sistemului imunitar la interacţiunea cu factorii externi.

Varza roşie este un remediu naturist excelent pentru febră. Se administrează salata de varză roşie (150 de grame) sau sucul de varză (100 ml) de 2-3 ori pe zi. Şi alergia este prevenită de o cură cu salată de varză roşie crudă (ori chiar murată) pe timpul iernii. Se consumă 200-300 de grame zilnic, pe o perioadă de timp de 3 luni, urmată de alte 3 săptămâni de pauză, după care se poate relua.

Atunci când vorbim de varza albă vs varza roşie este bine totuşi să amintim şi punctele comune. Sucul de varză (atât cea albă, cât şi cea roşie), consumat zilnic, vindecă ulcerul. Crudă, ca salată, sau gătită, varza ajută digestia, combate anemia şi depresia, iar diabeticii o pot consuma fără probleme.