Usturoiul, aliatul împotriva bolilor de inimă

2 shutterstock 1312901660 jpg jpeg

Folosit în bucătărie pentru gustul său puternic şi aromat, usturoiul are o mulţime de calităţi medicinale, fiind eficient pentru întărirea imunităţii, reducerea inflamaţiilor şi menţinerea sănătăţii inimii.

Usturoiul protejează împotriva bolilor de inimă

Una dintre cele mai importante proprietăţi pe care le aduce usturoiul organismului este reducerea colesterolului, dacă este consumat într-o cură de cel puţin 8 săptămâni. Potrivit studiilor, cei care au consumat 10 grame de usturoi în fiecare zi s-au bucurat de reducerea nivelului colesterolului, scăzând astfel şansele dezvoltării bolilor de inimă.

Întăreşte imunitatea

Usturoiul a fost folosit de generaţii întregi ca mijloc de combatere a răcelii şi de întărire a sistemului imuniate. Pentru a-l folosi ca metodă de prevenţie, este necesar să îl consumi înainte de apariţia primelor simptome ale răcelii. Conform studiilor realizate de Universitatea de Stat din Washington, s-a demonstrat că usturoiul este eficient şi în reducerea bolilor inflamatorii intestinale şi otrăvirea alimentară provocată de bacteria Campylobacter.

Usturoiul reduce tensiunea arterială

Bolile cardiovasculare precum atacurile de cord sau accidentele vasculare se numără printre cele mai întâlnite probleme de sănătate. Există mai mulţi factori de risc care influenţează apariţia acestora, cel mai întâlnit fiind hipertensiunea arterială. În urma studiilor s-a constatat că persoanele cu tensiune arterială ridicată care au consumat zilnic 4 căţei de usturoi sau au luat suplimente cu usturoi au observat reducerea tensiunii arteriale sistolice cu aproximativ -9 mmHg şi a tensiunii arteriale diastolice cu aproximativ 4-6 mmHg.

Usturoiul combate căderea părului

Pierderea podoabei capilare, întâlnită atât în rândul bărbaţilor, cât şi al femeilor poate fi combătută cu ajutorul usturoiului, graţie alicinei (un compus care stimulează circulaţia sangvină). În fiecare zi, seara, se masează scalpul cu un căţel de usturoi, lăsându-se să acţioneze peste noapte, apoi se clăteşte. De asemenea, usturoiul poate fi folosit şi pentru tratarea mătreţii.

Tratează coşurile

Acneea poate apărea în perioada adolescenţei, dar şi în perioada adultă, însă remediile naturale pot veni în ajutorul tău. Datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi, usturoiul distruge bacteriile care cauzează apariţia acneei. De fiecare dată când apare un coş, taie un căţel de usturoi pe jumătate şi masează cu el zona afectată, lăsând să acţioneze câteva ore. Procedura se repetă până la dispariţia coşurilor.