Unele boli cronice pot duce la invaliditate

1 2 jpg jpeg

Artrita

Dacă eşti unul dintre cei aproximativ 200.000 de români diagnosticaţi cu artrită, ştii deja că această boală este una dintre cele mai frecvente cauze de invaliditate locomotorie. Artrita poate să apară sub mai multe forme (gută, lupus, artrită reumatoidă, osteoartrită), dar toate afectează articulaţiile şi ţesuturile conjunctive din jur.

Pentru mulţi pacienţi, rigiditatea şi durerea devin un nedorit companion cotidian - dar există tratamente şi remedii care pot atenua simptomele, fără să fie necesară spitalizarea. Masajul şi fizioterapia sunt aliaţi de încredere împotriva durerii.

Boala Parkinson

Este o afecţiune neurologică degenerativă care progresează lent, dar adesea insidios, provoacă tremur şi afectează în mare măsură coordonarea membrelor. În timp, apar dificultăţi în îndeplinirea sarcinilor de zi cu zi, rigiditate a membrelor şi dificultăţi de mers. În România, mai mult de 70.000 de persoane sunt diagnosticate cu boala Parkinson.

Deşi boala este incurabilă, medicina oferă tratamente care îi ajută pe cei afectaţi să reducă efectele şi soluţii pentru multe dintre simptomele asociate, ca umflarea picioarelor, problemele de somn, hipotensiunea ortostatică sau depresia.

Scleroza multiplă

Cea mai întâlnită boală neurologică invalidantă a tinerilor este scleroza multiplă, care este diagnosticată mai des în intervalul de vârstă 20 – 40 de ani. Este o boală autoimună caracterizată de inflamaţie şi demielinizare a structurilor cerebrale şi a măduvei spinării. Se manifestă prin dificultăţi de vedere, dezechilibru, probleme de concentrare sau de memorie, slăbiciune la nivelul membrelor, furnicături.

Persoanele care suferă de scleroză multiplă sunt nevoite să se adapteze continuu la evoluţia bolii. Pe lângă medicamentele şi tratamentele inovatoare la care cercetarea lucrează intens, o alimentaţie sănătoasă poate să aibă un rol important. Unii specialişti cred că şi acupunctura poate contribui la ameliorarea simptomelor celor afectaţi.

Accidentul vascular cerebral

Accidentele vasculare cerebrale ucid anual cel puţin 5 milioane de oameni, iar milioane de alte persoane rămân cu infirmităţi în urma lor. Produs din cauza unui cheag care blochează fluxul de sânge către creier, un AVC poate avea urmări diferite, în funcţie de zonele afectate.

De cele mai multe ori, autonomia şi calitatea vieţii pacienţilor sunt diminuate. Specialiştii recomandă ca, atunci când este posibil, persoanele afectate să reînceapă să muncească - sau să găsească o activitate potrivită cu noua lor condiţie.

Diabetul

Diagnosticul de diabet nu este uşor de acceptat. Pe lângă monitorizarea permanentă a glicemiei, pacientul va trebui să fie atent la tot ce mănâncă. Iar în situaţia asta sunt aproape 2 milioane de români. Potrivit unui studiu recent, într-un an aproximativ 10% dintre aceştia ajung la spital, din cauza unor complicaţii ale bolii.

Principala complicaţie invalidantă a diabetului este neuropatia diabetică, care resprezintă afectarea nervilor. Câteva schimbări în dietă şi urmarea unui program de exerciţii fizice ajută pentru a duce o viaţă normală.