Tratează anemia cu leacuri din cămară

2 jpg jpeg

Anemia poate apărea atunci când o persoană pierde mult sânge sau când are un dezechilibru în producerea lui. Remediile pe bază de plante sau alimente sunt foarte eficiente în aceste cazuri pentru că îmbunătăţesc producţia de globule roşii din sânge, „răspunzătoare” de transportul oxigenului către toate celulele corpului.

Polenul stimulează producţia de globule roşii

E un produs magic, despre care se spune că poate vindeca peste 500 de afecţiuni. Studii efectuate de-a lungul timpului în Europa au arătat că polenul dă rezultate foarte bune la copiii anemici, şi nu numai, prin faptul că stimulează producţia de globule roşii.

Şi mierea polifloră şi propolisul sunt foarte eficiente în combaterea anemiei, mai ales dacă se combină cu polenul. Amestecă două linguri de miere cu o linguriţă de polen şi 20 de picături de tinctură de urzică. Ia o parte dimineaţa şi o parte seara. Urmat timp de trei-patru luni, tratamentul „şterge” orice urmă de anemie.

Mai poţi citi şi:

- Ţine anemia departe de copilul tău!

- Alunele de pădure ne scapă de anemie

- 5 alimente care combat anemia

Păpădia "curăţă" sângele

Un om de ştiinţă american, Jethro Kloss, susţine că păpădia este foarte bogată în săruri nutritive cu efect regenerator, care curăţă sângele de acizii nocivi. În opinia lui, anemia poate fi cauzată de deficienţa acestor săruri din sânge şi nu are legătură cu numărul de globule roşii („cantitatea de sânge bun”).

Soluţia ar fi o infuzie din 50 g rădăcini şi frunze de păpădie la un litru de apă. Fierbe-le două minute, apoi infuzează-le 10 minute. Bea trei ceşti pe zi, înainte de masă.

Vitamina C creşte absorbţia fierului

E bine ştiut că citricele, în special portocalele, şi kiwi sunt surse bogate în această vitamină. Un pahar de suc de portocale în fiecare dimineaţă combate anemia, ajutând la energizarea organismului.

De asemenea, fructele de pădure conţin cantităţi mari de vitamina C (mure, zmeură, măceşe, coacăze). Sunt la fel de eficiente în stare naturală, sub formă de salată sau suc proaspăt. Studiile arată că 75 mg de vitamina C consumate în timpul unei mese cresc absorbţia fierului în corp cu până la 12%.

Cură cu anghinare

Prin conţinutul de săruri minerale pe bază de K, Mg, Ca, Fe, Cu, Zn, anghinarea stimulează producerea de hematii. Prepară o infuzie dintr-o linguriţă de plantă uscată la o cană cu apă clocotită. Se bea de două ori pe zi, timp de câteva săptămâni.

Drojdia creşte apetitul

E bogată în vitamine - mai ales în cele din complexul B, provitamina D şi E - şi proteine, stimulând apetitul şi ducând la creşterea în greutate.

Bea de trei ori pe zi un pahar cu lapte îndulcit cu miere, în care ai pus două grame de drojdie de bere, sau ia dimineaţa şi la prânz o cantitate de drojdie cât o alună.Ca şi-n cazul polenului, cura trebuie urmată trei-patru luni.

Doctor Click! vă sfătuieşte

Deficienţa de fier este cea mai frecventă cauză a anemiei, dar nu singura. Alte cauze sunt insuficienţa acidului folic sau a vitaminei B12, pierderile cronice de sânge (în cantităţi mici, dar constante), medicamente ce împiedică absorbţia fierului (antiacide, tetracicline, antihistaminice).

Tratamentul anemiei depinde de cauza care o determină, de aceea administrarea de fier nu e întotdeauna singura măsură ce trebuie luată. Pentru absorbirea lui în totalitate, fierul trebuie luat pe stomacul gol cu suc de portocale (vitamina C favorizează absorbţia) şi niciodată cu lapte (calciul blochează absorbţia fierului).

Alimentele bogate în fier "refac" sângele

De obicei, în cazul anemiei e vorba despre o deficienţă de fier din organism. Fierul are un rol foarte important în producerea hemoglobinei, substanţă din globulele roşii care transportă oxigenul către celule.

Persoanele predispuse la carenţe de fier sunt femeile care pierd mult sânge la menstruaţie, cele însărcinate, adolescenţii şi bebeluşii care nu sunt alăptaţi. Cea mai simplă metodă de a reduce simptomele specifice acestui tip de anemie este, aşadar, un regim bogat în alimente care conţin acest mineral.

Printre cele mai bune surse de fier se numără carnea roşie, legumele verzi (spanac, ştevie, untişor, urzică, pătrunjel), cerealele integrale, ficatul de porc, brânza tofu, ouăle, creveţii, peştele. Spre exemplu, o porţie de cereale de grâu şi ovăz (175 g) conţine 4,2 g fier, iar 100 g ficat de porc conţin 18 mg fier, exact necesarul zilnic pentru o femeie.