ADHD, cunoscut şi drept tulburare hiperkinetică cu deficit de atenţie, este caracterizat prin iritabilitate, exces de activitate, lipsa de odihnă, lipsă de atenţie.

Apare la vârste fragede, dar afectează şi adulţii. Cei în cauză nu îi pot asculta până la capăt pe cei care vorbesc cu ei, nu sunt atenţi la detalii, fac greşeli în efectuarea sarcinilor de serviciu şi a temelor din neatenţie.

Alte simptome

Persoanele cu ADHD au mari probleme în a-şi duce sarcinile la capăt şi nu sunt buni organizatori de evenimente şi activităţi. Copiii afectaţi de acest sindrom par că nu îşi băsesc niciodată locul, se mută de pe un picior pe altul sau se joacă, de exemplu, cu un pix.

Nu au răbdare să stea la o coadă şi pot fi impulsivi şi nervoşi, fără vreun motiv aparent. Totodată, pot avea probleme de adaptare şi sunt predispuşi către depresie.

Metode de tratament

Cel care pune diagnosticul de tulburare hiperkinetică este medicul psiholog,cel de familie, neurologul sau medicul psihiatru, în urma mai multor teste.

În cazul copiilor, acesta are şi discuţii cu părinţii, pentru a afla cât mai multe date despre comportamentul micuţilor. După stabilirea diagnosticului, se poate începe tratamentul medicamentos. Totodată, este recomandată şi consilierea psihologică.

Sindromul în statistici

În Statele Unite ale Americii, 3-5% din copiii cu vârsta de peste 7 ani sunt afectaţi de această tulburare, iar dintre acestia, aproximativ 60% o resimt şi când devin adulţi.

Datele spun că annual, aproximativ 8 milioane de americani sunt diagnosticaţi cu ADHD. Cât despre cauzele acestei tulburări, nu sunt încă descoperite cu exactitate. În urma unor studii, s-a ajuns la concluzia că micuţii ai căror mame au consumat alcool în timpul sarcinii sunt mai predispuşi la apariţia ADHD-ului.

La fel şi cei care au în familie rude cu acest sindrom, cei care au fost născuţi prematur.