Topul celor mai bune uleiuri pentru salate

1 2 jpg jpeg

Uleiul de măsline, are grijă de sănătatea inimii

Uleiul de măsline extravirgin, foarte bogat în polifenoli, antioxidanţi care sunt asociaţi cu o sănătate cardiacă optimă, se foloseşte în salate sau în loc de unt pentru coacere. Nu este recomandată folosirea uleiului de măsline la prăjit, întrucât acesta îşi pierde proprietăţile.

Uleiul din seminţe de in, bogat în acizi graşi Omega-3

Uleiul de in este foarte sănătos dacă este folosit în salate. Este cea mai bună alternativă de a lua Omega 3, pentru persoanele care nu consumă peşte. Seminţele de in conţin grăsimi Omega 3 şi acid linoleic alfa, care aduce multe beneficii organismului. Nu se foloseşte deloc pentru prăjeli sau sotări. Uleiul de in are un termen de valabilitate de doar câteva săptămâni şi se păstrează la frigider.

Uleiul de porumb, aliat al sistemlui imunitar

Specialiştii susţin că uleiul din germeni de porumb se numără printre cele mai indicate uleiuri pentru salate. Iar acest lucru se datorează nu doar gustului aparte, ci şi faptului că are un conţinut ridicat de vitamina E, ajutând la fortifierea sistemului imunitar şi la încetinirea procesului de îmbătrânire. Se recomandă consumul a maximum 30 ml de ulei de porumb pe zi.

Uleiul din seminţe de dovleac, sursă importantă de zinc

Acest ulei se remarcă printr-o culoare şi aromă aparte, fiind bogat în acizi graşi Omega 3 şi Omega 6, precum şi o cantitate importantă de zinc. Din păcate, uleiul din seminţe de dovleac îşi pierde din valoarea nutriţională la temperaturi înalte, astfel că el poate fi folosit mai degrabă ca dressing pentru salate.

Alege uleiul din sâmburi de strugure dacă vrei să slăbeşti

Acest ulei de culoare galben pal a fost desemnat recent ca fiind ideal pentru consum dooarece protejează inima şi este bogat în vitamina D. Uleiul are o aromă relativ neutră şi poate fi folosit de persoanele care îşi doresc să slăbească. Spre deosebire de alte uleiuri, cel din seminţe de struguri are o textură diferită, astfel că la salate trebuie adăugat în cantităţi moderate, nu mai mult de trei linguri.

Pune ulei de nucă în salate cu ţelină sau morcovi

Acest tip de ulei este considerat a fi mai sănătos decât cel de porumb sau de floarea-soarelui. Ideal este să foloseşti numai ulei de nucă presat la rece şi să-l păstrezi la temperaturi scăzute, ferit de lumină. Uleiul de nucă nu este recomandat pentru gatit deoarece temperaturile înalte distrug aroma sa delicată. Se foloseşte în combinaţie cu oţetul balsamic şi este ideal pentru salatele de ţelină, morcovi sau rucola.