Shannen Doherty, în stadiul IV al cancerului. Cum se mai simte şi ce a declarat recent

1 shannen doherty jpg jpeg

Faimoasa Brenda din serialul „Beverly Hills” a fost diagnosticată cu cancer de sân. După ce a intrat în remisie, afecţiunea a revenit, actriţa Shannen Doherty continuând lupta cu nemiloasa boală.

Shannen Doherty este una dintre numeroasele femei depistate cu cancer de sân. În cazul ei, diagnosticul nu a fost demoralizator, chiar dacă a fost nevoită să treacă prin multe şedinţe de chimioterapie şi radioterapie, precum şi prin intervenţii chirurgicale.

„Sunt recunoscătoare pentru fiecare zi. Mă trezesc şi mă simt binecuvântată că sunt aici. Că nu renunţ, că sunt înconjurată de cei dragi, de voi toţi cei care împărtăşiţi cu mine poveşti de viaţă”, informează okmagazine.ro.

Shannen Doherty este şi ambasadoarea Fundaţiei Stand Up to Cancer, prin intermediul căreia îşi doreşte să ajute persoanele care se confruntă cu această boală, şi în egală măsură pe familiile acestora. „Mulţumită platformei de care dispun, pot să ajung la mai mulţi oameni şi să îi ajut, să îi fac să conştientizeze problema, să strâng bani sau să ajut familiile acestora.”

Mai mult, actriţa se pregăteşte de lansarea unui nou film.

„Simt că este responsabilitatea mea să vorbesc despre cancer şi poate să îi educ mai mult pe oameni şi să îi fac să înţeleagă că persoanele bolnave de cancer în stadiu IV sunt cât se poate de vii şi de active. Soţul meu spune că nu ţi-ai da niciodată seama că am cancer. Nu mă plâng niciodată. Nu prea vorbesc despre asta. E parte din viaţa mea în acest moment”, a declarat actriţa, conform People.

Citeste si: Sfaturi pentru a preveni cancerul de sân pe care orice femeie trebuie să le cunoască