Semne care prevestesc un infarct

1 2 jpg jpeg

Durerea impune prezenţa de urgenţă la medic

Orice suspiciune de infract miocardic impune prezenţa de urgenţă la o cameră de gardă, pentru un consult de specialitate. Orice secundă contează pentru salvarea vieţii pacientului, în astfel de situaţii.

Durerea în cavitatea toracică, cunoscută şi drept angină pectorală, este simptomul clasic al infarctului. Poate fi resimţită ca o gheară care strânge, ca o apăsare ori ca o lovitură bruscă de cuţit.

Durerea care iradiază către braţe sau către gât poate să fie, de asemenea, un semn al infarctului.

Oboseala accentuată poate fi un semn

Alte semne prevestitoare sunt anxietatea şi oboseala accentuată. Unele persoane se pot confrunta cu senzaţia acută a lipsei aerului, simt că nu pot să respire. Transpiraţiile reci pot fi, de asemenea, un simptom de luat în seamă. Pot preceda un infract şi manifestări precum greaţa şi vărsăturile.

Prevenţia este importantă

Pentru a preveni un infract, trebuie să ai grijă de sănătatea ta. Renunţă la vicii precum fumatul şi alcoolul în exces, ai grijă să ţii sub control hipertensiunea arterială, în cazul în care ai un astfel de diagnostic. Sportul practicat cu regularitate este, de asemenea, de ajutor, precum şi reducerea consumului de alimente grase şi a celor procesate, care pot duce la creşterea nivelului de colesterol rău. Această moficare este asociată cu un risc crescut de boli de inimă.

Stresul este un alt factor de risc, de aceea este important să găseşti modalităţi de relaxare.

Ştiai că...

...probabilitatea de apariţie a infarctului este cu 40% mai mare în prima parte a zilei? Studiile arată că între orele 06.00 şi 12.00 se produc mai multe atacuri de cord.