Se visează staruri hollywoodiene

1 2 jpg jpeg

Loredana, Madonna României

Cine nu s-a întrebat măcar o dată dacă Loredana Groza o imită pe Madonna?

Semnele sunt prea clare ca să putem nega. De ce apelează Loredana la acest artificiu?

Lena Rusti spune că vedeta „mizează mai mult pe originalitate, decât pe imitaţie. E nevoie de o forţă uriaşă pentru a te reinventa sau pentru a avea o reţetă care să-ţi asigure un succes deplin.

Loredana şi-a creat de mult un stil care are puterea să devină clasic. Folosirea unui model nu este pentru cântăreaţă un fel de a fi, ci indică toate eforturile pentru depăşirea unor perioade de criză“, crede Lena.

Natural, chiar sub umbra unui model

Aşa îl descrie psihologul Lena Rusti, în câteva cuvinte, pe Ştefan Bănică jr.

1 jpg jpeg

„Faptul că-l imită pe Elvis a devenit deja stilul său. Prinde la public şi se adresează celor care-l caută pe el aşa cum este: consecvent şi natural, chiar dacă se «ascunde» sub umbra unui model.

În felul acesta a obţinut Ştefan atenţia şi aprecierea celor din jur. Nu cred că fanii săi îl vor alt­fel“, spune direct Lena.

Anda ştie ce merge la public

În cazul cântăreţei Anda Adam, considerentele sunt pur comerciale şi imaginea artistei este creată, probabil, din raţiuni de marketing.

1 jpg jpeg

Cum merge la public, imitarea este, practic, o scurtătură către faimă, într-o industrie cu o concurenţă acerbă.

Lena Rusti spune că „în raport cu succesul uriaş obţinut de Lady Gaga, o bucăţică din el nu ar fi de lepădat pentru cineva care-şi doreşte un succes local garantat de o reţetă deja verificată la scară mare“.

Lena Rusti, psihologul nostru, este cu ochii pe vedete şi le analizează comportamentul

2 jpg jpeg