Se reia campania gratuită de vaccinare împotriva virusului HPV, pentru fetele ai căror părinţi au cerut acest lucru

1 fata aparat dinti shutterstock 8124370 jpg jpeg

Ministerul Sănătăţii a anunţat printr-un comunicat de presă că se reia campania de vaccinare împotriva virusului HPV care poate produce cancer de col uterin, dar numai pentru situaţiile în care există o solicitare din partea părinţilor.

 Ministerul Sănătăţii a distribuit în teritoriu  primele 20.000 de doze pentru reluarea vaccinării antiHPV, se precizează într-un comunicat de presă.

 “Suntem singura ţară din Europa care mai discutăm despre introducerea vaccinării împotriva HPV. După derapajul de acum 11 ani care a aruncat o umbră asupra vaccinării antiHPV, vrem să transformăm actuala campanie într-un succes. Echipa Ministerului Sănătăţii susţine vaccinarea şi urmărim adoptarea măsurilor care să crească acoperirea vaccinală pentru tot programul naţional”, a declarat Victor Costache, conform comunicatului de presă remis în data de 16 ianuarie 2020. 

Conform Acordul Cadru încheiat de Ministerul Sănătăţii cu furnizorul vaccinului antiHPV, pentru o perioadă de 4 ani, pot fi achiziţionate până la un numar de 2.100.000 doze pentru extinderea campaniei. Ministerul Sănătăţii face apel la părinţi să solicite informaţii medicilor de familie. De asemenea, medicii de familie trebuie să se informeze transparent şi corect către părinţii cu privire la vaccinarea antiHPV.