Săritul corzii întăreşte inima

1 2 jpg jpeg

Acest tip de antrenament te ajută să scapi de kilogramele în plus şi de efectele sedentarismului. De două ori mai solicitant decât joggingul

„Săritul corzii este un bun antrenament pentru inimă, ceea ce înseamnă că poate fi folosit ca metodă de prevenire a bolilor cardiovasculare.

De asemenea, săritul corzii pune în mişcare toate grupele musculare, cu precădere muşchii umerilor, spatelui, feselor, abdomenului şi gambelor“, spune instructorul de fitness Luiza Bucur (foto).

În plus, 15 minute de sărit coarda sunt echivalente cu 30 de minute de jogging. Pentru a scăpa de două-trei kilograme într-o lună este indicat să sari coarda de trei-patru ori pe săptămână. La început, efectuează 12-20 de repetări şi creşte progresiv, până ce ajungi la câte trei-patru serii.

Atenţie! Aceste exerciţii nu sunt indicate persoanelor care au probleme cu inima şi cu circulaţia sângelui ori afecţiuni la nivelul articulaţiilor. Poţi să sari coarda contra cronometru şi să faci pauze la 10, 20 sau 60 de secunde, în funcţie de condiţia fizică.

1. Cu picioarele apropiate, coboară lent trunchiul, până când atingi călcâiele cu posteriorul. Roteşte coarda şi sari.

2. Stând cu picioarele apropiate şi cu spatele drept sari alternând picioarele.

3. Cu picioarele încrucişate, braţele bine întinse, roteşte coarda şi sari, menţinând picioarele în aceeaşi poziţie.