Biopsia de placentă. Cum se realizează și ce informații ne poate da

sarcina3 jpg

Biopsia de placentă sau biopsia de vilozități coriale (CVS) este un test prenatal de diagnostic care detectează anomalii cromozomiale fetale, cum ar fi sindromul Down, precum și o serie de anomalii genetice.

Se poate efectua mai devreme în sarcină, între săptămânile 11-14, comparativ cu amniocenteza care se efectuează numai după săptămâna 16 de sarcină.

“Prin biopsie de placentă se obțin rezultate mai devreme în sarcină, acesta fiind unul dintre cele mai importante avantaje ale acestei proceduri.

Biopsia de vilozități coriale nu este o investigație de rutină, aceasta poate fi indicată atunci când există modificări ale testelor de screening prenatal sau când sunt cunoscute anumite boli ereditare în familie.

De asemenea, biopsia de vilozități coriale este o investigație invazivă ce implică recoltarea de celule de la nivelul trofoblastului, țesut care va deveni placenta și are, de cele mai multe ori, o componență identică cu cea a fătului. Recoltarea se face transabdominal, iar procedura ca atare durează 5-10 minute.

Scopul biopsiei de placentă este obținerea unei mici cantități de țesut placentar care să poate fi analizată în detaliu ulterior”, spune medicul ginecolog Anca Panaitescu.

Cum se face această procedură?

“Curăț și dezinfectez pielea de pe abdomen și sub ghidaj ecografic transabdominal identific poziția fătului, placentei și a altor organe. Efectuez anestezie locală și sub vizualizare ecografică directă introduc un ac prin piele, prin peretele abdominal si peretele uterin, până la placentă. Folosesc aspiratia prin ac pentru a preleva o cantitate mică de țesut placentar, pe care îl transfer direct în mediu steril pentru transport si analiza ulterioara. Pocedură este considerată ca fiind sigură pentru mamă și făt, riscurile de avort fiind minime.

Biopsia de vilozități coriale este recomandată în cazul unor sarcini cu risc”, mai spune medicul.

Indicațiile sale sunt variate, dar cele mai des întâlnite sunt:

* Nașterea anterioară a unui copil cu o afecțiune genetică

* Prezența unei afecțiuni genetice în cuplu, fie ca și formă evidentă clinic sau ca purtători ai unei mutații

* Prezența unei afecțiuni genetice în familia extinsă (părinți, bunici, frați sau surori)

* Testele de screening biochimice/ moleculare sugestive pentru o afecțiune genetică a fătului

* Ultrasonografia sugestivă pentru afecțiuni ale fătului

Biopsia de vilozități coriale nu poate evidenția defectele structurale care nu sunt asociate cu o mutație genetică sau un alt marker molecular la nivelul celulelor fetale. Investigațiile ecografice sunt utile pentru depistarea anomaliilor structural”, mai spune medicul.