Clinica Socială de Stomatologie îşi începe activitatea astăzi în Bucureşti, pe Strada Louis Blanc, nr.9A, fiind destinată prevenţiei şi tratamentului afecţiunilor dentare ale pacienţilor fără venituri sau cu venituri mici.

Clinica are 4 cabinete şi propriul centru de radiologie, iar o echipă de 10 medici stomatologi şi 8 asistente medicale, precum şi personal auxiliar va efectua consultaţii şi tratamente. Serviciile acoperite sunt de terapie-odontologie (tratament de urgenţă al traumatismelor dento-alveolare, tratamentul cariei, detartraj etc.), endodonţie, paradontologie, chirurgie, protetica, ortodonţie şi radiologie. În funcţie de condiţiile sociale ale pacienţilor, tratamentele sunt complet gratuite, în cazul pacienţilor fără niciun venit, sau la preţuri reduse, pentru cei care au venituri mici – între 10 lei (radiografie retroalveolară) şi 500 lei (proteza acrilică mobilizabilă).

Cei care au nevoie de servicii stomatologice şi pot face dovada unei situaţii materiale dificile se pot programa telefonic la numărul de telefon 0374 751 454, în intervalul orar 10:00 – 16:00, de luni până vineri.

„Numai în Bucureşti există zeci de mii de oameni fără venituri şi fără asigurări care nu îşi pot permite aproape niciun fel de serviciu medical, cu atât mai puţin pe cele stomatologice. Fundaţia noastră a înţeles această realitate încă de acum 10 ani şi a ajutat până acum mii de pacienţi în cele două clinici medicale dedicate celor fără posibilităţi: PoliclinicaSocială Baba NovacşiClinica Sala Palatului. Nevoia de servicii stomatologice sociale este, însă, în continuă creştere, de aceea, aplaudăm acest proiect şi ne bucurăm să putem deservi împreună cât mai mulţi pacienţi nevoiaşi într-o reţea socială a binelui.”, susţine Cristiana Mateoiu, director executiv al Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria.

„La nivelul întregii ţări, ne confruntăm cu o stare precară a sănătăţii dentare, potrivit tuturor studiilor. Pe fondul existenţei unei nevoi reale de tratamente stomatologice, infrastructura şi alternativele pentru pacienţii fără posibilităţi materiale sunt deficitare - serviciile stomatologice sunt decontate într-un procent infim, instituţiile de stat sunt foarte aglomerate, iar într-un context precum cel al pandemiei, aproape inaccesibile. Susţinerea Clinicii Sociale de Stomatologie, prin toate resursele pe care le avem la dispoziţie, vine ca o etapă  firească în angajamentul nostru de a fi alături de pacient când are nevoie.”,  declară Silvia Dumitrache, coordonator Clinica Socială de Stomatologie.

Clinica Socială de Stomatologie este un proiect social independent care se alătură altor două centre medicale care oferă servicii stomatologice gratuite şi la preţuri reduse, ce aparţin Fundaţiei Inovaţii Sociale Regina Maria – Policlinica Socială Baba Novac şi Clinica Sala Palatului.