Regimuri rapide de slăbit

1 2 jpg jpeg

Dieta cardiacilor

Este numită şi dieta de 3 zile şi duce la o scădere în greutate rapidă, fiind folosită în spitale pentru ca pacienţii cu multe kilograme în plus să slăbească înainte de o intervenţie chirurgicală. Constă în mâncarea unor cantităţi mici de ton, ouă, carne slabă, legume, fructe proaspete. Pentru condimentare, poţi folosi piper, sare, sos de roşii, iar zahărul trebuie eliminat.

În primele trei zile se poate slăbi cu până la 5 kilograme, apoi până la 20 pe lună. Totuşi, fiind o dietă cu puţine calorii, e greu de ţinut mai mult de 3 zile, de aceea e bine să faci o pauză de circa 5 zile înainte de a relua regimul.

Aşa ai un abdomen plat!

Acest tip de dietă se ţine o lună, timp în care e posibil să slăbeşti 7 kilograme şi jumătate, topind grăsimea acumulată în zona taliei. La fiecare masă şi gustare, se includ surse de acizi graşi monosaturaţi (măsline şi ulei de măsline, seminţe, nuci, ciocolată neagră, avocado), pentru a asigura senzaţia de saţietate şi excesele culinare.

În primele patru zile, se mănâncă alimente care reduc şi previn balonarea, ceea ce va ajuta la o scădere în greutate. Aportul caloric zilnic trebuie să fie în jurul valorii de 1200. Renunţi la sare, cafea, ceai verde şi negru, zahăr, băuturi carbogazoase în această perioadă, la carbohidraţi, alimente procesate şi care provoacă balonarea (varză, fasole, ceapă).

În următoarele săptămâni până la încheierea lunii de dietă, este recomandat un aport de 400 de calorii la fiecare masă principală. N-ar tebui să-ţi lipsească din meniul zilnic peştele, legumele, verdeţurile, fructele, uleiul de măsline, cerealele integrale.

Cura cu grăsimi bune

Numită şi dieta South Beach, aceasta îţi permite să alegi dintr-o varietate de alimente, fără a fi nevoie să ai grijă la mărimea porţiilor sau să-ţi calculezi aportul caloric, de grăsimi sau carbohidraţi. Se bazează pe principiul înlocuirii carbohidraţilor „răi” şi a grăsimilor care te îngraşă, cu surse bune de carbohidraţi şi grăsimi, mâncate în cantităţi moderate.

În primele două săptămâni sunt şanse mari să slăbeşti între 4 şi 6 kilograme, apoi aproximativ 500 de grame sau maximum 1 kilogram pe săptămână.

În primă fază, elimini alimentele care conţin carbohidraţi „răi”, apoi creşti aportul de carbohidraţi cu 25%, urmând să ajungi să ai în dieta zilniă aproximativ 30% carbohidraţi „buni”. Pentru a te menţine în formă, este recomandat să păstrezi acest procentaj pe termen lung.