Ce să mănânci dacă ai gastrită

1 2 jpg jpeg

Senzaţia de arsură la stomac, durerile abdominale, greaţa şi balonarea pot fi date uitării dacă ştii ce şi cât să mănânci. Cauzele apariţiei gastritei sunt diverse: alimente uscate, abuz de cafea, ore de masă neregulate şi bogate în grăsimi, înfometare, medicamente în exces, dar şi stress. În cazul gastritei, consumă cu prudenţă toate alimentele care au un gust puternic (dulce, picant sau amar). Cel mai bine este să consumi alimente cu gust blând, echilibrat.

Banane

În cazul gastritei, bananele sunt cele mai indicate şi eficiente fructe, datorită conţinutului proteic ridicat. Acestea conţin magneziu, potasiu, grăsimi vegetale dar şi fibre. O banană consumată dimineaţa la micul dejun amelioarează arsurile la stomac.

Fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz sunt recomandaţi pentru conţinutul bogat de nutrienţi precum zinc, cupru, fier şi tiamina. Ovăzul conţine fibre solubile, care, odată ajunse în stomac, îşi măresc de câteva ori volumul în contact cu apa. Astfel, acţionează ca un burete, absorbind în drumul lor toxinele şi grăsimile nesănătoase.

Turmericul este utilizat pentru a trata anumite tulburări gastro-intestinale, precum gastrita sau ulcerul de stomac. În acest sens, s-a demonstrat că un extract din turmeric inhibă secreţia de acid gastric, ceea ce ajută la vindecarea afecţiunilor gastrice. Consumul zilnic de 3 grame de turmeric pe durata a 12 săptămâni duce la regresia completă a ulcerului de stomac în cazul a 75% dintre subiecţi.

De asemenea, studiile au evidenţiat efectul protector al turmericului contra cancerului gastro-intestinal şi colorectal. Efectul anticancer se datorează proprietăţilor antioxidante şi antiinflamatoare ale curcuminei.

Orez

Orezul este indicat în cazul gastritelor. Fiert, fără prea multă sare şi necondimentat, orezul acţionează ca un pansament stomacal şi calmează durerile.

Ghimbir

Substanţele din compoziţia ghimbirului neutralizează acizii din stomac şi sporesc mobilitatea tractului digestiv. Elimină balonările şi tratează cu succes primele semne ale gastritelor. Este indicat în special vegetarienilor, în tratarea tuturor afecţiunilor stomacale. Rădăcina de lemn dulce reduce crampele şi calmează durerile asociate gastritelor. Se consumă sub formă de pulbere, amestecată în puţină apă, înainte de masă.

Află AICI cum îţi dai seama că ai gastrită!

Consumă lichide

Lichidele ajută digestia şi contribuie la reglarea tranzitului intestinal, care se poate dovedi o problemă atunci când suferi de gastrită. Medicii recomandă consumul a cel puţin 8 pahare de apă pe zi. Se poate opta pentru ceaiuri sau sucuri proaspete de fructe diluate cu apă.

Alimente cu amidon

Consumă produse alimentare bogate în amidon precum pâinea neagr, pastele din grâu integral, tăiţeii sau macaroanele, fulgii de ovăz, cerealele şi cartofii fierţi sau piureul. Versiunile prăjite sau uleioase ale acestor alimente sunt contraindicate, deoarece pot agrava gastrita. De exemplu, cartofii şi carnea prăjite sau chips-urile sunt greu digerabile, provoacă gaze în exces, balonare şi dureri abdominal.

Evită proteinele!

O alimentaţie bogată în proteine nu este recomandată în gastrită. Evită preparatele din carne de tipul mezelurilor sau cărnurile foarte grase. De asemenea, sunt interzise şi unele leguminoase cauza conţinutului prea mare de proteine (fasole boabe, mazare, linte) deoarece duc la apariţia gazelor, balonării şi la acutizarea crampelor şi spasmelor abdominale. Acidul conţinut de lapte şi produse lactate poate favoriza apariţia gastritei sau agrava simptomele ei deja existente.