Alergia la polen este frecventă primăvara. Pentru tratarea acestei afecţiuni, medicii pot indica tratamente medicamentoase, homeopate sau desensibilizarea, imunoterapie cu vaccinuri ce conţin extracte de polen.

Cunoscută şi ca febra fânului sau rinită alergică la polen, alergia la polen este frecventă la mai ales la începutul primăverii, ea putându-se manifesta în unele cazuri până în luna septembrie. Polenul implicat în producerea alergiilor este cel al arborilor şi al arbuştilor timpurii (începutul primăverii), cel produs în timpul înfloririi gramineelor, precum secară, grâu şi ovăz (din luma mai până în iulie) şi al buruienilor (din vară până în toamnă). De obicei, particulele de polen rămân la nivelul conjunctivei şi al căilor aeriene superioare, dând rinită şi conjunctivită alergică. Aceasta se traduce prin strănuturi, nas înfundat, lăcrimări şi ochi roşii. Alergia la polen îi afectează mai ales pe persoanele tineri, însă poate apărea şi la copii şi la vârstnici.

Antihistaminicele reduc simptomele

În tratarea alergiei la polen, medicii recomandă în primul rând, pe cât posibil, evitarea contactului cu polenul. În acest sens, nu sunt indicate plimbările lungi în zilele cu vânt, deoarece acesta favorizează dispersia polenului. Dimpotrivă, ploaia reţine particulele de polen la nivelul solului. Adesea, pentru reducerea simptomelor date de alergia la polen, medicii prescriu antihistaminice. Sunt de preferat cele moderne, care nu au efecte sedative, ca în cazul celor antihistaminicelor clasice. În general, se tratează simptomele (rinoree, strănut, lăcrimare, mâncărimi ale mucoaselor etc) cu antialergice, dar acest tip de tratament face doar mai uşor de suportat polenul. Pot fi prescrise şi descongestionante nazale şi soluţiile nazale pe bază de sare, acestea din urmă ajutând la curăţarea de polen a căilor respiratorii.

Desensibilizarea, terapie de durată

În tratamentul alergiilor la polen, rezultate bune dau şi tratamentele de desensibilizare. Acestea constau în administrarea unor vaccinuri care conţin extracte de polen. Avantajul acestui tip de terapie este că poate da rezultate eficiente în tratamentul alergiei la polen, având o rată de succes de până la 80 la sută, iar dezavantajul este că injectările se fac pe o perioadă de trei până la cinci ani. Această terapie trebuie indicată numai de medicul alergolog.

Te-ar mai putea interesa: Soluţii naturale contra alergiilor

Remediile homeopate, alternativă

În tratamentul alergiei la polen, medicul Cristina Bogdan recomandă remediile homeopate şi fitoterapia: Medicina biologică, cea mai nouă metodă de tratament utilă în foarte multe afecţiuni, aduce rezultate remarcabile şi în terapia alergiilor la polen. În acest sens, se folosesc preparate de tip homeopat pentru corectarea defectelor imunitare sau pentru susţinerea funcţiilor metabolice şi pentru funcţionarea optimă a ficatului (hepar, interleukina 10 şi 12, interferon homeopat etc).