Semne care arată că suferi de sindromul ovarelor polichistice

2 jpg jpeg

Se estimează că între 5 şi 10% din femeile tinere la nivel mondial sunt afectate de această boală, însă cele mai multe nu ştiu de existenţa acesteia, deoarece simptomele sindromului ovarelor polichistice sunt neregulate şi variază de la caz la caz.

Sindromul ovarelor polichistice - cauze şi efecte

Sindromul ovarului polichistic este un dezechilibru hormonal care poate avea consecinţe nefaste asupra organismului femeii, cum ar fi menstruaţii neregulate sau acnee cronică.

Boala se caracterizează prin formarea de chisturi mici la nivelul ovarelor, denumite şi foliculi, dar prin mărirea peretelui exterior al ovarelor, ceea ce le conferă un aspect polichistic.

Pentru a trata această afecţiune cronică este necesar un tratament pe tot parcursul vieţii, pentru a diminua simptomele şi consecinţele, astfel încât femeile pot avea o viaţă sănătoasă şi activă.

Cum identificăm simptomele sindromului ovarelor polichistice

În majoritatea cazurilor, există doar foarte puţine simptome semnificative care pot semnala debutul sindromului ovarelor polichistice. Totuşi, femeile trebuie să consulte medicul ginecolog în cazul în care suferă de menstruaţii neregulate şi întârziate sau de mici sângerări.

Iată, totuşi, o serie de simptome care se manifestă gradual în cazul instalării acestei afecţiuni!

Acneea este un simptom comun în cazul acestei patologii şi poate avea grade diferite de severitate, fiind şi mai greu de tratat. Afecţiunea dermatologică este rezultatul producţiei excesive de testosteron.

Excesul de păr pe corp (hirsutismul) este o tulburare care obligă femeile să folosească în mod constant diferite metode de îndepărtare a părului nedorit. Deşi creşterea părului este normală în anumite părţi ale corpului, excesul şi modificarea grosimii firului de păr până la niveluri comparabile cu cele ale bărbaţilor este anormală. Şi aceasta este o tulburare derivată din producţia excesivă de testosteron, deoarece pielea şi foliculii de păr sunt foarte sensibile la acest supradozaj de hormoni.

Pete de culoare pe suprafaţa pielii. Numeroase adolescente care suferă de sindromul ovarelor polichistice prezintă un nivel ridicat de insulină în sânge, motiv pentru care apar pete de culoare pe piele, în zone precum: gât, subsiori, faţă, mâini sau interiorul coapselor.

Probleme de fertilitate. Unele femei care suferă de sindromul ovarelor polichistice au un uter normal şi o ovulaţie sănătoasă. Totuşi, alte femei prezintă o scădere semnificativă a ovulaţiei sau chiar lipsa acesteia, ceea ce poate duce la probleme serioase de fertilitate. Din fericire, există tratamente eficiente care pot reda o ovulaţie normală, implicit de a îmbunătăţi fertilitatea.

Obezitate. Se estimează că aproximatov 50% dintre femeile care sunt afectate de această boală sunt obeze, chiar dacă ele urmează un regim alimentar echilibrat şi sănătos însoţit de sport.

Căderea excesivă a părului. Schimbările hormonale provocate de sindromul ovarelor polichistice afectează în mod direct sănătatea capilară.