Poziţii sexuale care vă menţin în formă

1 2 jpg jpeg

Ar trebui să ţinem cont de acest aspect nu doar când ne referim la caracterul ei instinctual, ci şi atunci când luăm în calcul beneficiile asupra sănătăţii. Sexul ne menţine în formă, indiferent de condiţia fizică sau de „pricepere”.

Studiile au demonstrat că reduce durerea, stimulează imunitatea şi îmbunătăţeşte funcţionarea sistemului cardiovascular.

De asemenea, înlătură stresul, creşte stima de sine şi previne apariţia cancerului de prostată, iar prin antrenamentul la care supune musculatura pelviană, aduce beneficii în prevenirea incontinenţei urinare. În plus, ajută la arderea caloriilor. Deci, din acest punct de vedere, toate poziţiile vă menţin în formă!

Lucrează musculatura

Potrivit specialiştilor, o partidă de sex arde minimum 85 de calorii şi este un bun antrenament pentru muşchii abdominali, pentru fesieri şi, de la caz la caz, pentru spate sau pentru muşchii interni ai coapsei.

Depinde de tine cât de solicitantă o faci pentru organism, pentru că există poziţii care amplifică efortul.

Totuşi, chiar dacă după unele încercări poţi face febră musculară, trebuie să ştii că activitatea sexuală nu ţine loc de exerciţii fizice şi de mişcare. Iată câteva poziţii care, spun sexologii, cresc efortul fizic.

Dacă te numeri printre cei care apreciază mai degrabă erotismul şi intimitatea în timpul actului sexual, le poţi privi ca pe un simplu experiment.

1. Flotări misionare

Pentru bărbaţi, poziţia misionarului înseamnă solicitarea musculaturii spatelui. Pot amplifica efortul dacă se sprjină în palme şi în degetele de la picioare, ca în timpul unei flotări, şi nu ating aşternutul cu genunchii.

Mai poţi citi şi:

- Top 4 poziţii sexuale indicate femeilor gravide

- Aşa-ţi creşti performanţele sexuale!

- Ştii care sunt duşmanii dorinţei sexuale?

2. Femeia deasupra

În funcţie de poziţia picioarelor, va fi stimulată musculatura feselor, a coapselor şi chiar şi a gambelor. O fandare, de exemplu, solicită mult piciorul de rezistenţă. 3. În picioare, îmbrăţişaţi

În situaţia în care bărbatul ţine femeia în braţe, are nevoie ca muşchii spatelui, ai umerilor şi chiar şi ai picioarelor să poată trece proba de rezistenţă la care sunt supuşi. Dar şi femeia îşi va antrena braţele sprijinite de gâtul partenerului, cu care îşi ajută mişcările.

Cu faţa în sus, femeia se sprijină pe palme şi pe talpi, cu picioarele îndoite de la genunchi şi corpul paralel cu podeaua. Este o poziţie dificilă şi solicitantă, greu de susţinut chiar şi în lipsa actului sexual.

Sau, cum ar spune Patti Britton, fost preşedinte al Asociaţiei Americane a Educatorilor, Consilierilor şi Terapeuţilor pe Probleme Sexuale, „femeia ar trebui să practice yoga de cinci ori pe săptămână sau gimnastică de performanţă ca să îi reuşească.” Este angajată toată musculatura corpului.

O variantă modificată este cea de „arc”, în care femeia se sprijină pe umeri şi pe tălpi. Partenerul poate oferi susţinere la nivelul taliei.

Solicitantă pentru ambii parteneri este poziţia în care bărbatul, lipt cu spatele de perete, stă în spatele femeii şi o ţine în braţe, ca şi cum ar sta amândoi pe un scaun, doar că acest obiect lipseşte. Şi această poziţie solicită musculatura părţii inferioare a corpului.