Povestea spectaculoasă a sportivei care suferă de scleroză multiplă

1 2 jpg jpeg

Ce înseamnă că este o boală autoimună? Sistemul imunitar se atacă singur, crezând eronat că este atacat de agenţi patogeni (viruşi, bacterii, etc.). În baza acestei prezumţii false, creează anticorpi care de fapt dăunează organismului în loc să îl ajute.

Ce se întâmplă în cazul sclerozei multiple

În cazul sclerozei multiple sistemul imunitar atacă mielina, stratul protector care înveleşte fibrele nervoase ale sistemului nervos central. Mielina are acelaşi rol ca şi „cămaşa” de izolaţie care acoperă un fir electric. Mielina ajută la transferul de informaţie de la o celulă la alta iar deteriorarea sa sau chiar distrugerea sa interferează cu transmiterea informaţiei dintre celule.

Dar de ce vorbesc eu atâta despre această boală necruţătoare? Nu, nu vreau să îţi stric ziua ci din contră, vreau să ţi-o luminez cu o poveste care mi-a încântat sufletul în cel mai frumos fel.

Povestea impresionantă a Kaylei Montgomery

Am hotărât să scriu acest articol după ce am văzut un video despre Kayla Montgomery, o tânără sportivă care se confruntă cu scleroza multiplă. Dar povestea ei este una de succes şi nu una de tristeţe, supărare şi nereuşită.

Kayla Montgomery este unul din cei mai buni alergători pe distanţă lungă din ţară, dar nu acesta este motivul pentru care îi spunem povestea. Kayla este o tânără de 20 de ani care locuieşte în Carolina de Nord. De la o vârstă foarte fragedă a fost foarte atrasă de sport şi s-a apucat de fotbal (în Statele Unite, fotbalul este unul dintre cele mai practicate sporturi în rândul persoanelor de sex feminin. Echipa de fotbal feminin a Statelor Unite este de fapt campioana mondială en-titre).

Forţată să renunţe la fotbal

Din păcate, la vârsta de 14 ani, Kayla a căzut şi s-a lovit la cap şi la coloană şi a fost forţată să renunţe la fotbal. Cu toate acestea, nu a renunţat la sport. Din pasiunea ei pentru mişcare şi sănătate, s-a îndreptat către alte sporturi şi a ales atletismul unde a început să doboare record după record.

Totuşi, Kayla nu a fost cea mai mare vitezomană. De fapt, era cea mai înceată din echipa de fotbal la care juca. După ce şi-a revenit de pe urma accidentului, în urma căruia şi-a pierdut orice senzaţie în tălpile picioarelor, a început uşor uşor să alerge. Cu o motivaţie şi o determinare ieşite din comun, Kayla a început să se antreneze 6 zile pe săptămână, alergând câte 50-60 km. Nedorind să fie menajată în nici un fel, i-a spus antrenorului ei, Patrick Cromwell, „Vreau să alerg repede!”

Şi mai multe piedici, dar nu renunţă!

A început să alerge atât în curse scurte cât şi în unele mai lungi. La un moment dat a realizat că după ce intra în cursă, după aproximativ 1 km, picioarele începeau să îi amorţească iar apoi să nu le mai simtă deloc. Are nevoie de multă multă gheaţă şi aproximativ 10 minute să îşi revină, pentru a putea merge din nou.

Faptul că nu îşi poate simţi deloc picioarele poate părea un avantaj la prima vedere. Nu mai simte durere, nu mai simte senzaţie deci teoretic ar putea să alerge fără griji. Şi am greşi teribil dacă am gândi aşa pentru că, fără să ştim, noi ne ajustăm echilibrul la fiecare pas. De fiecare dată când păşim, calculăm inconştient viteza, direcţia, echilibrul, orientarea în spaţiu şi o mulţime de alte elemente. Dar toate acestea au loc automat, atunci când îţi simţi picioarele.

Când nu le simţi… poţi să cazi la fiecare pas. Kayla a găsit o soluţie la această problemă. În loc să de focalizeze pe picioare şi să se ghideze după ele, îşi ia toate informaţiile de care are nevoie din mişcarea braţelor. Astăzi Kayla face parte din echipa uneia dintre cele mai buni şcoli de atletism din Statele Unite şi are un viitor minunat înaintea ei. „Alergatul îţi dă una dintre cele mai minunate senzaţii din lume! Ador să alerg.” spune Kayla.

2 png png

Eugen Popa este Trainer Personal şi Profesional. Sloganul său este Învaţă Creşte Dăruieşte. Eugen îşi împarte timpul între Cursurile pe care le susţine, consultaţii şi dezvoltare personală. Afli mai multe despre el dând click AICI.