Sucurile acidulate sunt pline de coloranţi şi zahăr, care într-un final nu te ”ajută” decât să te îngraşi.

Pentru o viaţă cât mai sănătoasă, fără kilograme în plus şi mai multă energie este deci indicat să renunţi la băuturile carbogazoase.

Totuşi, este mai uşor de spus decât de făcut, pentru că acestea din păcate pot crea foarte uşor dependenţă. Iată însă câteva ponturi pentru a elimina sucurile din dietă: 

1. Ia-o uşor, şi nu tăia complet aceste băuturi din alimentaţie. Încearcă să reduci treptat consumul, pentru a îi oferi organismului şansa să se obişnuiască cu acestă schimbare. 

2. Fă-ţi un plan. Nu renunţa complet la aceste sucuri, dar redu consumul şi încearcă să te şi ţii de acest plan. De exemplu, dacă bei un suc pe zi, impune-ţi să bei unul odată la două zile. 

3. Găseşte-ţi energia în altă parte: dacă sucurile consumate conţin cofeină, atunci corpul tău automat va simţi nevoia de acestă substanţă. Bea o cafea tare, şi mănâncă mai sănătos pentru a avea energia pe care o luai înainte din zahăr şi cofeină. 

4. Ai răbdare: la început vei simţi o poftă constantă de dulce, dar uşor, uşor organismul se va obişnui şi vei vedea că această poftă dispare. Nu renunţa şi gândeşte-te la beneficiile pe termen lung. 

5. Nu scoate sucurile definitiv din dietă: este în regulă să consumi sucuri la zile de naştere, nunţi sau botezuri. Împune-ţi doar să fie un răsfăţ, cât mai rar.