Paşi mici pentru o schimbare de proporţii

1 2 jpg jpeg

În fiecare zi primim mii şi mii de notificări, anunţuri, invitaţii la evenimente, epistole electronice, mailuri, sms-uri, etc.. Fără să ştim acest atac informaţional ne agresează şi ne erodează capacitatea de gândire, de înţelegere şi analiză şi ajungem foarte uşor la stări profunde de stres, anxietate şi uneori chiar depresie.

Şeful vrea să îi predai proiectul „ieri”, soţia vrea să meargă în concediu, copilul are nevoie de haine noi iar Tu ai nevoie de o pauză! De o mare pauză! Ai nevoie de timp pentru a înţelege ce se petrece cu tine şi cu lumea din jurul tău şi se pare ca timpul este resursa cea mai limitată dintre toate. Creierul uman nu pur şi simplu nu mai poate face faţă acestei avalanşe şi atunci începem să dăm rateuri. Ne trezim dimineaţa morocănoşi şi această stare continuă să se agraveze de-a lungul zilei.

Este clar că, dacă continuăm în acest ritm ne îndreptăm cu mare viteză către un colaps total. De aceea este foarte important să putem ieşi, fie chiar şi pentru câteva clipe din acest iureş şi să ne luăm câteva moment de linişte şi pace.

Tratează-te cu atenţie, cu candoare, cu grijă şi oferă-ţi aceste clipe de linişte, de pace, de tăcere pentru a te putea redescoperi pe tine, pentru a te aprecia şi, de ce nu, pentru a te iubi. În această lume concurenţială în care trăim, este foarte uşor să cazi în păcatul de a te trata cu duritate şi stricteţe.

Auto-critica este una dintre cele mai sigure moduri de a-ţi distruge fărâma de linişte pe care o mai ai. Desigur, ai putea să spui că este important să fii auto-critic pentru că asta te ajută să rămâi focalizat pe ceea ce ai de făcut şi să îţi faci treaba tot mai bine însă. Cu toate acestea s-a demonstrat că auto-criticismul este interpretat de creier mai degrabă drept auto-sabotare şi nu ca un sprijin în procesul de creştere.

Ne afectează performanţa, productivitate şi starea de spirit. Auto-critica te blochează în mai multe feluri:

-Te ţine focalizat asupra aspectelor negative, ceea ce afectează nivelul de încredere de sine

-Te face să te temi de eşec, ceea ce conduce la performanţe mai mici, fiind în strânsă legătură cu obiceiul de a renunţa foarte uşor

-Îţi slăbeşte rezistenţa şi perseverenţa în faţa dificultăţilor şi îţi limitează abilitatea de învăţare din experienţele pe care le ai

Ce e de făcut? Nimic mai simplu. Începe prin a te trata cu mai multă blândeţe, cu compasiune. Cei mai mulţi oameni tind să aibă standarde duale, tratându-i pe alţii diferit (de obicei mai blând) faţă de cum se tratează pe ei înşişi. Spun să te tratezi cu compasiune pentru că dacă aş fi menţionat expresia „iubeşte-te” mulţi ar fi sărit în sus ca arşi. Beneficiile auto-compasiunii sunt multiple şi profunde. A te trata cu compasiune înseamnă să ai aceeaşi grijă şi atenţie faţă de tine precum ai avea dacă ar fi vorba de un prieten foarte apropiat care se află în suferinţă.

Tratează-te deci cu înţelegere, răbdare şi bunătate. Compasiunea ta pentru tine nu înseamnă să fii indulgent sau delăsător însă ci să accepţi că a greşi e omeneşte. Compasiunea contribuie la creşterea determinării şi a voinţei şi motivaţiei. Te ajută să ai o perspectivă mai bună şi să iei decizii mai bune.

Creşte şi dezvoltă rezistenţa şi rezilienţa precum şi inteligenţa emoţională. Reduce nivelul de stres şi sentimentul de covârşire oferindu-ţi astfel posibilitatea să faci faţă mult mai uşor vieţii de zi cu zi. Compasiunea înlătură depresia, anxietatea şi tristeţea şi aduce o îmbunătăţire globală a fiinţei. Desigur, ai nevoie de puţină practică pentru a obţine aceste rezultate aşa că îşi ofer aici câteva moduri practice prin care poţi să practici compasiunea:

Fii atent la dialogul intern

Observă ce cuvinte şi ce fraze foloseşti când vorbeşti cu tine. Mai ales atunci când te cerţi şi eşti nemulţumit.

Scrie-ţi o scrisoare

Scrie ca şi cum ai vorbi celui mai iubit dintre pământeni! Scrie ce apreciezi cel mai mult la această persoană (tu), ce admiri la ea, recunoaşte-i calităţile şi atuurile şi vorbeşte-i frumos.

Creează o propoziţie cheie

Care este mantra ta pentru compasiune? Dacă nu ai una, creează una! Astfel vei fi mereu pregătit să faci faţă situaţiilor dificile şi vei putea să pui stop iureşului şi vâltorii lumeşti pentru a-ţi regăsi pacea interioară

Concepe o Listă a Recunoştinţei

Scrie zilnic, cu pixul pe foaie, minim trei lucruri pentru care eşti recunoscător. Acest exerciţiu este recunoscut ca fiind poate cel mai puternic dintre toate, având efecte profunde şi pe timp îndelungat. Acum ştii ce ai de făcut! Treci la treabă şi spune-ne şi nouă ce rezultate ai avut!

2 png png

Eugen Popa este Trainer Personal şi Profesional. Sloganul său este Învaţă Creşte Dăruieşte. Eugen îşi împarte timpul între Cursurile pe care le susţine, consultaţii şi dezvoltare personală. Afli mai multe despre el dând clickAICI.